kanald.ro

Vedete
"E prima oară când fac apel la voi" Oana Zăvoranu le-a cerut ajutorul fanilor! Vedeta vrea să renunțe la toate tatuajele: "Cine știe cel mai bun loc unde se șterg fără să rămână urme, rog să îmi scrie"
Oana Zăvoranu este pregătită să facă noi schimbări, de când se bucură din nou de statutul de femeie singură.
Divorțul pare să vină la pachet cu multe schimbări în viața Oanei Zăvoranu. Bruneta a devenit din ce în ce mai activă pe rețelele de socializare și nu se ferește să împărtășească cu cei care o urmăresc tot ceea ce se întâmplă în viața ei. De data aceasta a ținut să le ceară ajutorul fanilor după ce a luat decizia de a-și șterge tatuajele, în speranța că va putea găsi un loc potrivit.
Oana Zăvoranu vrea să renunțe de tot la tatuaje
Oana Zăvoranu este de departe una dintre cele mai cunoscute și apreciate femei din showbiz-ul românesc. De-a lungul anilor, bruneta a dat dovadă de sinceritate și asumare, iar din acest motiv a reușit să cucerească iremediabil inimile românilor, care o urmăresc cu drag de fiecare dată. Deși în ultima perioadă a trecut prin momente mai puțin plăcute, având în vedere că s-a despărțit de Alex Ashraf, cel cu care a împărțit bune și rele ani la rând, îndrăgita vedetă pare că este pregătită să ia totul de la zero.
Ba chiar a decis de curând să facă câteva schimbări radicale și să renunțe la toate tatuajele pe care le are, căci, mărturisește ea, nu o mai reprezintă.
„M-am sucit! Vreau să îmi șterg toate tatuajele… nu mă mai reprezintă. Sunt alt om acum.”, a fost mesajul postat de Oana Zăvoranu în mediul online.
Postarea făcută de îndrăgita vedetă!
Pentru acest lucru a apelat chiar și la ajutorul urmăritorilor de pe rețelele de socializare. Bruneta le-a cerut fanilor să îi recomande cel mai bun loc unde va putea să își scoată tatuajele în siguranță, pentru a nu rămâne cu urme vizibile pe corp.
„Cine știe cel mai bun loc unde se șterg tatuajele, fără să rămână urme, rog să îmi scrie pe Instagram. E prima oară când fac apel la voi, că umblați poate mai mult decât mine prin locuri din astea. Repet, vreau cel mai bun loc cu rezultat garantat. Mulțumesc anticipat!”, a mai scris vedeta, pe contul ei oficial de Instagram.
Postarea făcută de către actriță, pe contul ei oficial de Instagram!