Ei sunt băieții lui George Chirilă, românul cu două neveste surori! Petru și Pavel sunt bărbați în toată firea

George Chirilă a devenit celebru după ce s-a aflat că trăiește cu două surori, amândouă sunt nevestele lui și i-au făcut 14 copii.

Distribuie pe:

Autor: C.L.

fara descriere


In articol:

Bărbatul, care spune că trăiește după propriile lui reguli, pe care le-a impus atât nevestelor cât și copiilor, a acceptat, în urmă cu vreo trei ani, să apară la televizor și să realizeze mai multe reportaje în care a arătat cum e viața lui, dar a oferit și amănunte inedite despre partea amoroasă a relației lui cu cele două surori. Chiar dacă mulți l-au condamnat și criticat, George Chirilă nu a fost deranjat de ”gura lumii”.

fara descriere

George Chirilă nu este căsătorit legal cu niciuna dintre cele două soții, are însă câte un contract cu fiecare dintre ele. Prima nevastă a fost Nicoleta, care acum are 45 de ani, cu care are 6 copii: 3 fete și 3 băieți. După doi ani de conviețuire cu aceasta, în viața cuplului a apărut Mariana (46 de ani), culmea, sora mai mare a Nicoletei. Mariana venise să o ajute pe Nicoleta care era însărcinată cu primul său copil. Și a rămas în casa lor!

Cu Mariana, George Chirilă are 8 copii și ceea ce este interesant este că acesteia, toți îi spun ”Ana” nu mama. Pentru că deși fiecare copil ști cine l-a născut, ”mama” pentru toți 14 este Nicoleta, prima nevastă a lui George Chirilă.

fara descriere

În timpul reportajelor realizate în urmă cu câțiva ani de Kanal D, George Chirilă a apărut alături de cele două femei din viața lui, și-a prezentat viața și casa. Un reportaj emoționant a fost cu fiica lui cea mare. Aceasta făcuse câteva clase, însă fusese retrasă de la școală de tatăl său, care a hotărât să fie pentru copiii lui și părinte, și educator, și profesor și duhovnic. Fata însă a dat de înțeles că nu-și dorește o viața la fel ca a mamei sale, că vrea să aibă familia ei, și că vrea să fie doar ea iubită de cel care-I va fi bărbat.

fara descriere

George Chirilă are însă și doi băieți mari, Petru și Pavel, care lucrează cu tatăl lor în gospodărie, și se ocupă de afacerea familiei: apicultura. Primele imagini cu cei doi băieți au apărut în urmă cu câteva luni, când George Chirilă, însoțit de aceștia, a fost în documentare la un apicultor celebru, care i-a și filmat.

Citeste si: Ce spune fiica cea mare a românului care trăiește cu două surori: „Mama se jertfește...”

Citeste si: Incredibil! Cum arată acum bărbatul care trăiește cu două surori! Nu o să-l recunoașteți pe George Chirilă, care a dezvăluit și cum face sex cu nevestele lui | EXCLUSIV

fara descriere

Bărbatul care trăiește cu două surori a povestit cum face sex

George Chirilă trăiește în casa sa de lângă Iași cu două femei, Mariana și Nicoleta. Pe Nicoleta , bărbatul a cunoscut-o în facultate, au fost prieteni în primul an de facultate. După primul an de studii, George Chirilă a cerut-o de nevastă pe Nicoleta în timpul unei plimbări în Grădina Botanică. După doi ani, în viața celor doi a intrat și Mariana, care venise în vizită la ei, să-și vadă sora însărcinată. George Chirilă s-a îndrăgostit de ea și i-a propus să rămână la ei, să trăiască împreună, ca soț și soții, în afara legilor statului. Cele două femei spun că nu sunt geloase una pe celalaltă, însă nu vor să se gândească ce s-ar întâmpla dacă ar interveni în relația lor și o a treia femeie.

fara descriere

De altfel, într-unul dintre reportajele făcute acasă la George Chirilă, bărbatul a povestit cum se împarte între cele două femei și a dezvăluit și cum se descurcă în pat cu cele două soții. 

 “Eu sunt pudic. Nu există o regulă. Eu am căutat să fiu drept în toate privinţele, inclusiv în astea intime. Există un echilibru, o armonie. Nu s-a întâmplat niciodată să fim toţi în acelaşi loc. Nu e pentru mine aşa ceva. Latura sexuală are o mică însemnătate pentru mine pentru plăcere. La mine este pentru procreere. Sunt zile în care faţă de una  am mai multă atracţie, alte zile faţă de cealaltă. Depinde de zile. Noi sexul îl numim diferit. Cum să spun? Contopire în iubire. Acest lucru la noi se întâmplă doar pentru a procrea, doar pentru copii. Afară de aceste două femei, pe care le-am luat fete fecioare, eu n-am mai avut alte femei. Noi fuzionăm pentru a face un copil. Dorm singur. Eu mă culc afară, pe pământ. Azi noapte am mai mers şi în casă, dar de obicei mai dorm afară, pe pământ. Aseară am fost la Nicoleta. Am definit gelozia ca fiind defect, iar acum privesc aşa. Au înţeles în timp că nu e bine. (…)

În clipa în care femeia e curată, nu are de ce să se îngrijoreze, nu apar complicaţii. Noi trei am hotărât acest lucru şi am decis ca copilul nostru să vină în câmpul nostru, în iubirea noastră. Trei din copii s-au născut cu cordonul după gât, cum a ieşit, i-am dat cordonul şi a fost bine. Când am avut un caz grav, am chemat medici. Şase medici au fost aici, prieteni de-ai mei”, a mai povestit George Chirilă.

Galerie foto  Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate