Ela Crăciun și-a donat ziua de naștere. Iată ce surpriză de neuitat i-a făcut unui băiețel sărac!

În mod cu totul inedit, Ela Crăciun și-a donat, anul acesta, ziua de naștere unui copil sărac ce a împlinit vârsta de 7 ani pe 14 Aprilie, cu o zi înainte de aniversarea vedetei.

Distribuie pe:

Autor: M.B.

fara descriere


In articol:

Pentru că știa că micuțul își dorește cel mai mult să aibă parte de o petrecere alături de prietenii săi, cu un tort ca în povești, Ela i-a organizat acestuia un party de neuitat unde a primit o sumedenie de cadouri la care nici nu visa. La petrecerea-surpriză au participat familia băiețelului, colegii lui, precum și doamnele extraordinare de la Casa Valentina, locul în care Luca stă după școală. A fost un eveniment presărat cu multe momente emoționante, dar și bucurie cât cuprinde.

Pentru Luca, Ela Crăciun a organizat anterior și o campanie de strângere de fonduri, în urma căreia să îi poată achiziționa cele necesare casei în care locuiește băiatul alături de familia lui.

Citeste si: Adelina Pestrițu mai are câteva luni până la nuntă, dar se află în impas! Ce a pățit după ce a ales deja locația și nașii

fara descriere

Ela Crăciun, declarație emoționantă după ce și-a donat ziua de naștere

“Luni a fost ziua mea și i-am mulțumit lui Dumnezeu că am tot ce-mi doresc. O familie numeroasă, fericită și împlinită, o carieră frumoasă… Sunt recunoscătoare pentru tot și îmi doresc să le ofer bucurie și celor ce nu au parte de acest lucru. Mi-am rugat prietenii să nu-mi cumpere cadouri, iar în schimb să contribuie cu donații pentru Luca. I-am organizat astfel o petrecere aniversară memorabilă și i-am cumpărat câteva lucruri care îi sunt utile i necesare. Micuțul Luca trăiește, alături de mama sa și de fratii săi, într-o sărăcie lucie, într-o cameră de 9mp, în care există doar o saltea. Nu au dulapuri pentru haine, nu au frigider sau alte dotări pentru un trai decent. În ciuda condițiilor aspre de trăi, Luca m-a impresionat foarte tare atunci când mi-a spus că el dorește doar să învețe pentru a ajunge un om mare”, declară Ela Crăciun.

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate