Elena Udrea, din nou mamă! A făcut anunțul înainte de a intra în sala de judecată și a cerut să fie lăsată în libertate: „Vreau să îmi cresc copilul în țară”

Elena Udrea a cerut o ședință secretă. Fostul politician vrea să aibă încă un copil și cere să fie lăsată în libertate.

Autor: Amalia Florea

In articol:

Vestea că a fost condamnată la 8 ani de închisoare a dărâmat-o pe Elena Udrea, iar joi, înainte de a intra în sala de judecată, blondina a făcut un anunț șoc. Vrea să rămână din nou însărcinată, în Grecia, acolo unde ar fi apelat la o clinică pentru tratemente de specialitate.

Astfel, ea le cere judecătorilor să o lase în libertate până când va exista o decizie definitivă în ceea ce privește dosarul campaniei prezidențiale pentru Traian Băsescu. 

Elena Udrea vrea să rămână însărcinată din nou, în Grecia

„Cred că trebuie să fie și o chestie de logică. Judecătorii analizează, într-o astfel de situație, persoana inculpată. Cineva care s-a întors de bunăvoie, având trei dosare pe rol, care a venit special să se judece aici, și cu o mulțime de declarații că vreau să îmi cresc copilul în țară, vreau să stea copilul aici, unde este familia lui.

Și eu cred că singura șansă să nu fug în lume cu ani de condamnare după mine este să stau aici, să mă lupt și să obțin achitările pe care cred că legea mi le îngăduie, cred că astea trebuie să fie argumentele care trebuie să îi convingă pe judecători”, a declarat Elena Udrea înainte de a intra în sala de judecată. 

Citeste si: Și iubitul Elenei Udrea ajunge în fața judecătorilor luna aceasta! Adrian Alexandrov, probleme cu poliția! EXCLUSIV

Citeste si: Cornel Palade a recunoscut motivul rupturii de Romică Țociu. „Ne-am certat de la..."- bzi.ro

Udrea a cerut o ședință secretă, unde urmează să arate mai multe dovezi potrivit cărora vrea să rămână însărcinată.

Este vorba despre corespondența cu o clinică din Grecia și este foarte încrezătoare că va fi lăsată în libertate, în ciuda faptului că DNA insistă cu măsura controlului judiciar. 

„Pentru mine a fost un șoc. M-am întors în țară cu convingerea că ceva s-a schimbat în Justiție și că poți să te aperi, ceea ce eu nu am făcut în dosarul Gala Bute.

Că poți să te aperi, să aduci probe, și să demonstrezi că acuzațiile procurorilor doamnei Kovesi sunt nelegale, nedovedite. Am probat în acest dosar, chiar nu știu ce puteam să mai fac. Din acest punct de vedere sunt liniștită, am făcut tot ce se putea face. Am adus toate probele care se puteau aduce că acuzațiile procurorilor erau rupte de realitate.

Citeste si: Elena Udrea, condamnată la 8 ani de închisoare în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009

Dacă ar fi vrut să mă condamne, doar dacă este ordin, e ordin să o condamnăm pe Elena Udrea, cu atât mai mult în dosarul lui Traian Băsescu. Sistemul de astăzi, habar nu am cine o mai da ordine, nu știu cine mai merge cu plicul galben. Nu știu dacă de la SRI, habar nu am dacă există o miză. Eu am sperat că nu mai sunt o miză pentru nimeni. Am sperat că voi avea parte de o judecată corectă. Dacă voiai neapărat să mă condamni, găseai un argument la oricare altă faptă, nu aici unde singur recunoști că nu există text de lege.

Dacă ei voiau doar să îi dea un avertisment, sau să se răzbune pe Traian Băsescu, să îl atace, era suficient din șase acuzații care mi s-au adus, să mă condamne pe una singură, era același lucru. De ce au trebuit să mă condamne și pe cele mai absurde dintre acuzații? Gândiți-vă că există o acuzație de spălare de bani, în care procurorii spun că faptul că eu am folosit niște bani cash în campania de referendul, sigur banii ăia veneau dintr-o faptă penală. Pentru că Elena Udrea e judecată și în dosarul Gala Bute”  ”,   declara  Elena Udrea.

Distribuie pe:
Galerie foto 
Abonează-te pe

Citește și:

Motivul pentru care procurorii solicită impunerea măsurii controlului judiciar în cazul Elenei Udrea

Elena Udrea și fiica ei, singure de ziua lui Adrian Alexandrov! Cum au petrecut cele două VIDEO EXCLUSIV

Elena Udrea, amănunte neștiute despre nașterea fetiței sale! A născut natural în 5 ore

Horoscop 28 Noiembrie 2021: astăzi, Peștii primesc bani, Balanțele își rezolvă problemele

BOMBA ANULUI de la PFIZER! Anunțul venit chiar ÎN MIEZ DE NOAPTE. Nimeni nu se aștepta la asta

SMILEY se desparte de Gina Pistol! A aflat ce a făcut aceasta ca să devină prezentatoare la Antena 1! ESTE SCANDAL IMENS!

Țara își închide granițele în fața variantei Omicron. Pandemia va fi tratată ca o criză teroristă

Situaţie şocantă pentru un fost conducător din fotbalul românesc! I se vor amputa ambele picioare

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies