Enzima care duce la îmbătrânirea pielii, descoperită accidental

Cercetătorii au identificat o enzimă despre care cred că este implicată în procesul îmbătrânire a pielii şi cred că blocarea acţiunilor acestei proteine poate fi utilă pentru dezvoltarea de tratamente anti-îmbătrânire, potrivit dailymail.co.uk.

Distribuie pe:

Autor: V.P.

Oamenii de ştiinţă au efectuat un experiment, pe durata a 20 de săptămâni, pe şoareci care au fost supuşi unui tratament de bronzare şi au descoperit că animalele cărora le lipsea enzima Ganzyme-B au îmbătrânit mult mai puţin decât şoarecii în cazul cărora enzima era activă. De asemenea, cercetătorii au observat că animalele fără această enzimă aveau o piele mai fină, iar colagenul nu era afectat de îmbătrânire.

Descoperirea a fost efectuată din greşeală, în timp ce savanţii investigau rolul enzimei în ateroscleroză şi atacurile de cord. În timpul experimentelor, oamenii de ştiinţă au observat diferenţe importante privind calitatea pielii între diferite grupuri de cobai.

"Acesta este unul dintre acele momente pentru care trăim, în lumea ştiinţei", a declarat cercetătorul şef David Granville de la University of British Columbia.

"Eram interesaţi de efectele îmbătrânirii asupra vaselor de sânge; habar nu aveam că absenţa acestei enzime va avea vreun efect asupra pielii şoarecilor", a mai spus Granville.

Cercetătorul a spus că echipa sa dezvoltă o serie de medicamente care să blocheze acţiunea enzimei Granzyme-B şi speră să le poată lansa pe piaţă în scurt timp.

"Am produs inhibitori naturali şi sintetici ai acestei enzime, care pot fi utili după expunerea excesivă la soare sau chiar în domeniul cosmetic. Este, în mod clar, primul lucru care vine oricui în minte", a declarat savantul.

Cercetătorii au creat un mic salon de bronzare pentru şoarecii folosiţi în cadrul experimentului, iar fiecare cobai era pus într-un carusel care se rotea sub lămpi cu lumină ultravioletă. Animalele erau expuse radiaţiei UV de trei ori pe săptămână, fiecare sesiune durând trei-patru minute, perioadă suficientă pentru ca pielea să se înroşească, dar să nu se ardă.

În cea de 20-a săptămână a experimentului era vizibil faptul că şoarecii care fuseseră modificaţi pentru a nu avea enzima Granzyme-B aveau o piele mult mai sănătoasă, în timp ce animalele din grupul de control prezentau riduri.

"Circa 80% până la 90% din îmbătrânirtea vizibilă a pielii este cauzată de lumina solară. Am descopertit că prin inactivarea acestei enzime am putea proteja semnificativ împotriva pierderii colagenului, lucru care a prevenit apariţia ridurilor la aceşti soareci", a declarat profesorul Granville.

Granzyme-B pare să influenţeze integritatea colagenului, demontând "schelele celulare" care ţin ţesutul laolaltă. Acest lucru duce la o slăbirea structurală, care se traduce la suprafaţă prin riduri.

Expunerea la lumina solară pare să crească nivelul enzimei, accelerând efectele negative asupra pielii.

Potrivit cercetătorului, multe produse cosmetice conţin colagen, pe care oamenii îl aplică pe piele, deşi efectele sunt minimale.

"Adăugând colagen fără a rezolva problema iniţială este ca şi cum am pune lemne pe foc. Descoperirea oferă o soluţie foarte realistă, putem inhiba enzima care distruge colagenul", a spus David Granville.

Compania canadiană viDA Therapeutics, a profesorului Granville, lucrează la o loţiune care să prevină şi să vindece arsurile solare.

Totuşi, dacă în cazul şoarecilor, experimentul a funcţionat pentru că animalele fuseseră modificate genetic pentru a nu mai avea enzima în cauză, în cazul oamenilor situaţia este mult mai complicată, Granzyme B fiind necesară organismului uman, fiind un element important al sistemului imunitar, iar îndepărtarea ei ar avea consecinţe nedorite.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
P
Setari de confidentialitate