Vedete

Exatlon 15 ianuarie. Cea mai aşteptată bătălie din istoria Exatlon: România faţă în faţă cu Ungaria! S-a ajuns la photo finish, iar scorul a fost strâns: 8-10. „Finalul m-a dat peste cap”

Meciul dintre România şi Ungaria a fost unul extrem de strâns. Deşi concurenţii de la noi sperau să-i învingă pe adversari, şansa nu a fost de partea lor.

Distribuie pe:

Autor: M. B.

 
Meciul dintre România şi Ungaria a fost unul extrem de strâns. Deşi concurenţii de la noi sperau să-i învingă pe adversari, şansa nu a fost de partea lor. 
 
Primele trei jocuri au fost câştigate de către chipa Ungariei, dar românii au revenit spectaculos câştigând de patru ori la rând. Adversarii au reuşit să egaleze, iar prima rundă s-a sfârşit cu scorul de 4-4. 
 
A două rundă a început cu Iulian, care a adus un punct pentru România, deşi în urmă cu puţin timp era accidentat la umăr. Cătălina Şeicaru a fost provocată la duel de către Timea, una dintre cele mai frumoase unguroaice. Concurenta de la noi a pierdut punctul în faţa adversarei mult mai rapide, iar scorul a devenit din nou egal. 
 
 
Ultimul punct pentru România a fost adus de Costin, fratele Elenei Gheorghe. Spre dezmăgirea echipei noastre, ungurii i-au învins cu scorul de 10 la 8 după un meci strâns. Echipa adversă s-a bucurat zgomotos în timp ce, de pe bancă, românii promiteau că la următorul meci vor învinge cu 10 la 2. 
 
„A fost o zi interesantă dar consider că nu am pierdut, am câţtigat. Am avut accidentări, a fost un meci strâns, suntem nişte lupători. Am avut un dezavantaj pentru ă nu avem experienţa traseelor şi asta s-a văzut”, a spus Andreea Arsine după meci. 
 
 
„Am rămas fără voce, am trăit acest meci la maxim, mi-am adus aminte de meciurile internaţionale unde i-am bătut pe unguri. Aş vrea să îmi felicit echipa, măc bucur că ne-am cunoscut un pic şi că au dispărut tensiunile. Dacă am putea să jucăm peste o săptămână, cu siguranţă îi batem”, a spus Costin Gheorghe. 
 
„Finalul m-a dat peste cap, dar a fost o zi bună. Ambele echipe s-au mişcat foarte bine. Vreau să le mulţumesc colegilor care m-au susţinu şi să felicit echipa care a câştigat”, a spus şi Mihai Berar, Războinicul care a pierdut la photo finish. 
 
Deşi păreau să aibă o atitunde pozitivă, şi Faimoşii şi Răboinicii şi-au arătat nemulţumirile când se aflau doar în prezenţa coechipierilor lor. Fiecare dintre echipe a crezut că a adus mai multe puncte, Războinica Irina s-a supărat după ce colegii au crezut că s-a bucurat de accidentarea Dianei, iar Diana s-a arătat enervată de faptul că fetele de la echipa albastră nu erau destul de bune pentru a intra pe traseu. 
 
 

Galerie foto  Urmatorul articol