EXCLUSIV. Continua retragerile spectaculoase in sportul romanesc. Si Catalina Ponor este decisa sa plece!

Dupa judokanele Alina Dumitru, Corina Caprioriu si gimnastul Marian Dragulescu un alt nume de top ar putea spune adio sportului de performanta: gimnasta Catalina Ponor.

Distribuie pe:

fara descriereJudokanele Alina Dumitru si Corina Caprioriu sau gimnastul Marian Dragulescu sunt doar trei dintre numele mari ale sportului romanesc pentru care dorinta de retragere din activitatea competitionala pare mai proaspata ca niciodata. Daca judokanele sunt doar la un pas de a spune la revedere sportului care le-a consacrat, gimnastul Marian Dragulescu a anuntat deja conducerea Federatiei Romane de Gimnastica de decizia de a nu mai reveni in sala de antrenament. Ca o ultima bomba, aceasta lista se va intregi, intr-un procentaj foarte mare, cu un alt nume de top, provenit tot din lumea gimnasticii. Este vorba despre multipla medaliata Catalina Ponor. Adrian Stoica, presedintele Federatiei Romane de Gimnastica, a declarat in exclusivitate pentru WOWbiz.ro ca a purtat o discutie cu sportiva, care i-a confirmat ca vrea sa se retraga. "Probabil ca va lua o astfel de decizie. Am avut o discutie cu ea. Mi-a spus ca nu mai doreste sa continue. Este doar alegerea ei. Deocamdata, nu am primit din partea ei o hartie oficiala prin care sa solicite acordarea rentei viagere incepand cu anul viitor. Dar, repet, semnalele pe care le am sunt cat se poate de clare in acest sens", a precizat Stoica pentru WOWbiz.ro. Catalina Ponor va reveni in tara in cursul acestei zile, dupa ce a dat curs unei invitatii din strainatate, participand la o demonstratie organizata in Mexic.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate