
In articol:
- Alexandra Ungureanu, primele declarații după aflarea câștigătorului
- Alexandra Ungureanu revine la activitatea muzicală
Alexandra Ungureanu a făcut parte din juriul selecției naționale Eurovision de anul acesta. În urma notelor juraților și a rezultatului voturilor publicului, câștigător a fost desemnat WRS, cu piesa "Llamame".
Alexandra Ungureanu, primele declarații după aflarea câștigătorului
Alexandra Ungureanu
Imediat după terminarea finalei și aflarea numelui celui care ne reprezintă în Torino, în cadrul concursului Eurovision, Alexandra Ungureanu, una dintre membrii juriului, a stat de vorbă cu echipa WOWbiz.ro, care a fost și ea prezentă la eveniment și a fost martoră la tot ce s-a întâmplat în seara cea mare. Astfel, artista și-a spus părerea sinceră despre actul câștigătorului finalei și cum se simte, după ce timp de trei etape, a fost în postura de jurat.
"Sunt obosită și copleșită, pentru că am preluat, pe rând, emoțiile fiecărui concurent, pentru că am fost și eu concurentă pentru câteva ediții de Eurovision și știu cât e de greu, cât emoții sunt. E presiune mare. Uneori, concursurile astea sunt foarte ingrate, pentru că e foarte greu să jurizezi voci, personalități și piese. Sunt chestii de factură diferită și dintre atâția buni, doar unul bun câștigă. Dintotdeauna se vor găsi nemulțumiți, s-a văzut asta după semifinală, a fost așa o apocalipsă în rândul fanilor Eurovision. Se pare că de data asta preferințele juriului au coincis cu cele ale publicului și merge mai departe o piesă cu potențial mare de hit, cu un show spectaculos și un refren care, sper eu că va molipsi o Europă întreagă.", a declarat Alexandra Ungureanu, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.
Alexandra Ungureanu revine la activitatea muzicală
Alexandra Ungureanu și reporter WOWbiz
Citeste si: VIDEO- Acuzații tulburătoare. Mai mulți copii ar fi fost bătuți de educatoare- stirilekanald.ro
Mult timp, Alexandra Ungureanu nu a mai lansat piese și s-a ocupat de proiecte de televiziune. Acum, odată cu relaxarea restricțiilo, artista se pregătește să întoarcă în forță în industria muzicală, pregătind hituri noi și colaborări inedite. Tot în cadrul interviului cu WOWbiz.ro, Alexandru Ungureanu ne-a dezvăluit planurile ei de anul acesta, în ceea ce privește muzica.
"Cu siguranță mă pregătesc și cu foarte multe releasuri. Sper ca anul ăsta, care nu a început prea bine, având în vedere contextul politic, social, să fie bine și să fie loc de proiecte faine și de bucurie, de pace, de muzică și de iubire. "Duet" este un proiect la care țin foarte mult și dincolo de public, acolo se rezolvă cumva multă din neîmplinirea mea din perioada în care nu s-a putut cânta. A fost pamndemie, nu au fost evenimente și mi-am găsit acest spațiu în care să cânt alături de trupa mea și de colegii de breaslă pe care îi invit. Chiar dintre concurenții din seara asta de la Eurovision au fost invitați, probabil se și supără pe mine că nu au câștigat și nu au mers mai departe. Am descoperit artiști foarte talentați pe care vreau să îi aduc acolo să îi prezint și publicului care urmărește "Duet" și sunt convinsă că le va face plăcere să reasculte piesele care nu au avut șansa să meargă mai departe, dar eu am deja câteva piese foarte bune în care am stabilit programul de lansări, să vedem exact cum evoluează situația, dar sunt pregătită să scot foarte multă muzică anul ăsta.", a mărturisit, Alexandra Ungureanu, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.