kanald.ro

Vedete
Faimoșii au câștigat din nou jocul de protecție! Cum au sărbătorit victoria
Faimoșii au câștigat din nou jocul de protecție. Războinicii sunt în criză, nemaicâștigând de mult timp un joc contra Faimoșilor.
Faimoșii au câștigat cu 10-8. Punctul decisiv a fost adus de Ion Surdu. Costin Gheorghe i-a sărit imediat în spate lui Ion Surdu după victorie.
Războinicii au revenit de la 6-1 la un moment dat, iar acest lucru a reprezentat o palidă consolare pentru ei.
„Nu știu ce se întâmplă cu mine, am o scădere de formă. De la eliminarea trecută nu am mai adus niciun punct. Chiar dacă nu am mai intrat de așa multe ori, cred că 8 puncte le-am pierdut. Nu știu care e explicația, sper să mă redresez cât mai repede. Nu mă deranjează nimic, nu-mi lipsește nimic, sigur, dorul de casă este prezent, însă nu în așa măsură încât să mă afecteze”, a spus Gabi Nedelcu la sfârșitul jocului.
„Sunt foarte bucuros că sunt în continuare în această competiție. Astăzi a fost o zi proastă pentru mine, probabil cea mai proastă de când sunt aici, dar ce nu te doboară te întărește”, a spus Faimosul Ciprian Mariș, care a avut și el o zi grea azi, ca și Gabi Nedelcu. Din fericire pentru el echipa lui a câștigat și nu este în pericol de eliminare.