
In articol:
Adepţii teoriei conspiraţiei sunt siguri că au găsit dovada existenţei călătoriei în timp. Descoperirea a fost făcută într-un clip video care conţine lupta lui Mike Tyson împotriva lui Peter McNeeley, care a avut loc la MGM Grand Hotel din Las Vegas, în 1995.
Călător în timp la lupta lui Mike Tyson din 1995?
Peter McNeeley a fost primul adversar al lui Mike Tyson, după ce "Iron Mike" a ieşit din închisoare. Lupta din Las Vegas nu a avut istoric, Tyson distrugându-şi adversarul. A câştigat prin descalificare, după ce managerul lui McNeeley a intrat în ring. Dezbaterile din jurul continuă şi în zilele noastre, însă nu din cauza luptei din ring. Altceva le-a atras atenţia fanilor boxului care au revăzut lupta filmată de camerele HBO.
Citeste si: „Mă bârfești și mă vorbești.” Ce mesaj a transmis Marius Elisei pe rețelele de socializare- kfetele.ro
În timp ce lupta era aproape de start, iar Mike Tyson se pregătea să îşi doboare adversarul, un spectator a ridicat pe verticală un dispozitiv, care semăna foarte mult cu un smartphone.
Cum primul telefon cu cameră incorporată a fost inventat abia în 1999, mulţi dintre cei care au urmărit în ultimul timp lupta lui Mike Tyson din 1995 au început să creadă că cel care ţine în mână misteriosul dispozitiv este un om care a călătorit în timp.Mitul călătoriei în timp, demontat
Se pare însă că acel dispozitiv doar seamănă cu un smartphone.
"Deși dispozitivul fotografic văzut aici seamănă cu un tip de telefon cu cameră foto care nu a fost vândut decât câțiva ani după 1995, acesta seamănă, de asemenea, cu oricare dintre numeroasele aparate foto portabile care erau, de fapt, disponibile pe scară largă în 1995.
Rezoluția și dimensiunea videoclipului original fac dificilă determinarea caracteristicilor specifice ale dispozitivului văzut aici, dar am găsit o serie de aparate foto care sunt similare cu ceea ce se vede în videoclip și care erau disponibile în mod obișnuit în 1995, în special Casio QV-10A, Casio QV-100 și Logitech Fotoman", au scris jurnaliştii de la Inside Edition.