WOW

Fenomen neobişnuit, la mijlocul lunii ianuarie! CĂPŞUNI aproape coapte, într-o curte din Galaţi

Începutul anului ne-a adus temperaturi neobişnuite pentru această perioadă, iar la Galaţi, într-o curte, căpşunile au început să se coacă.

Distribuie pe:
  • icon facebook
  • icon email

Autor: T.S.


Fenomen neobişnuit, la mijlocul lunii ianuarie! CĂPŞUNI aproape coapte, într-o curte din Galaţi
În curtea casei unei femei de la Galaţi, căpşunile au început să se coacă, fenomenul fiind considerat neobişnuit de o mulţime de persoane.
 
"Mi-a făcut cu ochiul căpşuna aceea care e jumătate roşie şi m-am dus şi m-am uitat şi la celelalte şi la cele din spate. Nu s-a mai întâmplat niciodată atât de devreme. Cred că în primul rând a fost forte cald, iar pământul este bun", a afirmat femeia, conform Libertatea.
Totuşi, oamenii de ştiinţă sunt de părere că odată cu scăderea  temperaturilor plantele de căpşuni să-şi întrerupă vegetaţia.
 
”Este o perioadă interesantă din punct de vedere climatologic pentru că temperaturile în zona noastră nu au scăzut foarte mult, drept pentru care unele plante şi-au continuat starea de vegetaţie. Sigur că este neobişnuit, dar atâta vreme cât condiţiile climatice sunt favorabile planta îşi continuă cursul. Este un caz singular şi nu ar trebui să generalizăm şi nu cred că va merge mult cu recolta respectivul pentru că temperaturile nu au cum să crească în ultima perioadă şi atunci planta îşi va întrerupe perioada de vegetaţie”, a spus şeful Grădinii Botanice din Galaţi, Paul Lupoaie.

Titlu secțiune

Știrile WOW

HOT pe facebook ACUM!

Profilerul Mihaela Brooks, despre ipoteza asasinarii Madalinei Manole de catre serviciile secrete: "Inscenarea de suicid a fost a unor incepatori"icon photo

Stiri

Profilerul Mihaela Brooks, despre ipoteza asasinarii Madalinei Manole de catre serviciile secrete: "Inscenarea de suicid a fost a unor incepatori"

Mihaela Brooks, profiler in Canada, expertul care a lucrat la ancheta paralela a mortii Madalinei Manole, a luat la puricat ipoteza implicarii serviciilor secrete in uciderea artistei, varianta lansata in spatiul public de un botosanean pe contul lui de socializare.

Titlu secțiune