Fenomenul pe care nimeni nu il poate explica: telefonul de la morti

Atunci când vine vorba despre lumea paranormalului, niciun fenomen nu este chiar atât de straniu. În această lume orice este posibil, chiar dacă în realitate nu poate fi explicat în niciun fel. Un astfel de fenomen este supranumit “telefonul de la morţi”.

Distribuie pe:

Autor: V.P.

fara descriereChiar dacă pare desprins din scenariul unui film de la Hollywood, au existat numeroase cazuri în care s-au primit telefoane de la cei decedaţi. Persoanele care au primit astfel de telefoane au avut o legătură strânsă cu cei decedaţi şi de cele mai multe ori convorbirile par desprinse dintr-o altă lume pentru că legătură este extrem de slabă. Convorbirea este întreruptă brusc, ori de cel ce sună sau din cauza legăturii sau de către destinatarul convorbirii dacă vocea este prea slabă şi acesta este frustrat de acest lucru.

Dacă cel care este apelat cunoaşte vocea şi îşi dă seama că apelantul este mort, poate intra într-o stare de şoc şi închide imediat. Dacă nu ştie că este mort pot vorbi câteva minute până la o jumătate de oră. De obicei astfel de fenomene au loc la 24 de ore după moartea apelantului, deşi s-au văzut cazuri când convorbirea a avut loc şi la 2 ani de la moarte.

Scopul acestor telefoane este de a lăsa mesaje de adio sau de a avertiza ca va avea loc un lucru periculos sau pentru ca cei în viaţă au nevoie de anumite informaţii. Pentru prima dată acest fenomen a fost raportat în 1964, când o tânără fusese sunată de logodnicul ei care tocmai murise cu câteva ore în urmă într-un accident de maşină. Convorbirea a fost una scurtă şi bărbatul mort i-a transmis un mesaj de adio iubitei sale.

Citeste mai multe aici

Citeste si: Blestemul averii Ilenei Ciuculete. Fiii regretatei artiste, ținuți în corzi. Impas total - evz.ro


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate