kanald.ro
Vedete
Fetele din trupa ASIA fac lumină în scandalul momentului! Iana Novac pune capăt speculațiilor că i-ar fi luat locul Irinei: "Îmi pare rău că se află într-o decepție" | EXCLUSIV
Anca, Sorana, Iana și Anemona au vorbit despre neînțelegerile cu Irina.
Trupa ASIA s-a reunit. Cu această ocazie, au anunțat vestea cea mare, dar au și lămurit conflictele care s-au creat în jurul lor. Este vorba despre fosta membră a trupei, Irina, care a declarat că nu a fost invitată la concertul în care fetele de la ASIA s-au reunit pe scenă. Artistele au pus capăt speculațiilor și sunt pregătite să ia din nou cu asalt topurile muzicale românești. WOWbiz a fost prezent la conferința de presă și a stat de vorbă cu trupa ASIA, lămurind fiecare subiect.
Anca a invitat-o pe Irina la concertul aniversar
Anca a dezvăluit că lucrurile stau cu totul altfel decât s-a scris în presă. Ea este cea care a invitat-o pe Irina la concertul Ianei, însă concluzia a fost că aceasta nu va ajunge. Confuzia s-a creat atunci când cele patru artiste au urcat pe scenă, crezând că trupa ASIA s-a reunit oficial. Irina s-ar fi simțit exclusă, dar Anca explică cum au avut loc lucrurile de fapt.
„Irina a fost invitată personal de mine la concertul Ianei. Simplu. Am citi multe articole în care scria că Irina a refuzat, că nu a vrut. Noi am vorbit pe râs, am vorbit pe pozitiv, nu mi-a zis niciodată că nu vine. Pur și simplu, I-ul reprezintă Iana în momentul acesta, ea are concertul ei mare la Sala Palatului și o lasă pe ea, pentru că așa e normal. Așa mi-a spus mie. Noi le-am sunat pe toate fetele, ca să ne înțeleagă lumea. Acum nu ne reunim fără Alexandra din America, fără Irina, acum, pur și simplu noi mergem mai departe, nu facem o reuniune.”, a declarat Anca Neacșu, în exclusivitate, pentru WOWbiz.
Iana îi răspunde Irinei la declarațiile acide
Iana este I-ul din ASIA, însă cândva, acest I era Irina. Fanii acestora presupun că reacția fostei membre ASIA a fost acidă, deoarece ar fi vrut să fie ea în locul Ianei. Soprana lămurește situația și a transmis publicului că nu a înlocuit-o, empatizând cu Irina în cele din urmă.
„Eu o înțeleg perfect, a înțeles că este un concert aniversar și s-a simțit dată de o parte. Îmi pare rău că se află într-o decepție, s-a făcut confuzia. Niciodată nu avem cum să dăm deoparte nicio membră a acestei trupe, că această trupă a făcut istorie cu fiecare membru în parte. Trebuie să precizez că eu nu i-am luat locul Irinei, ea a plecat de bună voie din trupă și eu am venit să duc mai departe munca acestor fete și a făcut Dumnezeu în așa fel încât să ne înțelegem atât de bine și să ne dorim după atâția ani să fim împreună pe scenă și să mergem mai departe. Înțeleg și durerea Irinei de a citi că ne reunim și nu este. Este absolut normal să fie așa, dar nu se pune problema așa.”, a precizat Iana Novac, în exclusivitate, pentru WOWbiz.
Irina Nicolae s-a simțit exclusă din trupa ASIA
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Irina Nicolae a avut o ieșire nervoasă în public, unde a declarat că trupa ASIA a exclus-o. Aceasta și-ar fi dorit să facă parte din concertul în care artistele au urcat din nou pe scenă și au făcut show ca pe timpuri.
„Adi Ordean nu m-a căutat. Nimeni niciodată nu m-a contactat pentru acest concert. Eu nu uit oamenii care m-au ajutat în carieră. Chiar am vrut să îi trimit un mesaj în care să-i spun că sunt extrem de dezamăgită. După ce am plecat din ASIA, când veneam în țară îl vizitam, nu era zi de naștere sau Crăciun să nu îi trimit un mesaj. Mi se pare strigător la cer ce se întâmplă acum. Și nu are legătură că am copil, asta nu însemnă că nu pot să-mi respect un contract. Nu poți să-mi găsești scuze că am copil, că locuiesc în Ungaria și că n-am timp de repetiții. Sunt la 50 de minute de România. Dar, puteam fi oriunde în lumea asta, la urma-urmei, este vorba despre munca mea de o viață”, a spus Irina Nicolae, conform Playtech.
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!