Fiica lui Michael Jackson este insarcinata! Paris are numai 16 ani si alimenteaza zvonurile potrivit carora ar astepta un copil

Paris Jackson, fiica în vârstă de 16 ani a cântăreţului Michael Jackson, afişează de puţină vreme o siluetă apropiată de cele ale femeilor gravide şi a alimentat astfel zvonurile potrivit cărora ar fi însărcinată, informează femalefirst.co.uk.

Distribuie pe:

Autor: V.P.

fara descriereUnele dintre tabloidele americane afirmă că Paris Jackson şi iubitul ei, a cărui identitate nu a fost dată publicităţii, aşteaptă un copil împreună, după ce fiica megastarului, care doreşte să devină actriţă, a fost văzută recent într-un restaurant afişând o siluetă de femeie însărcinată.

O sursă a declarat pentru tabloidul Daily Star: "Am văzut-o în timp ce lua masa la restaurant. A ţinut două toasturi şi de fiecare dată avea în pahar apă plată în loc de vin. Acest detaliu şi faptul că are un stomac foarte bombat i-au făcut pe unii oameni să vorbească despre sarcină".

Vestea despre posibila sarcină a lui Paris Jackson a apărut în presa internaţională la doar câteva zile după ce fiica megastarului a fost văzută în timp ce privea, alături de iubitul ei, inelele de logodnă expuse într-un magazin de bijuterii.

Paris Jackson s-a ţinut departe de atenţia mass-media în ultimul an, frecventând cursurile oferite de un internat specializat în tratarea adolescenţilor cu probleme - Diamond Ranch Academy din statul american Utah -, după tentativa ei de sinucidere din iunie 2013.

Medicii au anunţat în luna mai că Paris, care a devenit tot mai apropiată de mama ei biologică, Debbie Rowe, în ultimele 12 luni, este de acum perfect sănătoasă. Potrivit zvonurilor, tânăra Paris este hotărâtă să nu se întoarcă în toamna acestui an la internatul din Utah, care impune o taxă de 14.000 de dolari pe lună.

Totuşi, mama megastarului, Katherine Jackson, nu crede că aceasta este o idee bună şi doreşte ca nepoata ei să revină la şcoală.

După moartea lui Michael Jackson, în 2009, mama acestuia, Katherine, în vârstă de 84 de ani, a fost numită tutorele celor trei copii ai starului - Paris, Prince Michael şi Prince Michael II, cunoscut şi ca "Blanket" -, conform dorinţei starului, exprimată prin testament. Principalii beneficiari ai averii lui Michael Jackson sunt copiii lui Michael Jackson, mama cântăreţului şi câteva organizaţii de caritate.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate