Vedete

Fosta soție a lui Michael Jackson, dezvăluire șoc: "Regele pop" nu e tatăl biologic al copiilor săi!

Fosta soție a lui Michael Jackson, Debbie Rowe, susține că "Regele muzicii pop" nu este tatăl biologic al copiilor ei, Prince și Paris.

Distribuie pe:

Autor: A.I.

Debbie Rowe a declarat că Prince și Paris au avut un donator anonim și că cei doi au fost concepuți prin inseminare artificială, informează publicația spaniolă ABC.

Debbie Rowe și Michael Jackson s-au cunoscut într-o clinică de dermatologie, iar mariajul lor nu ar fi fost unul din dragoste, ci din interes.

Michael Jackson și-a dorit foarte mult să aibă copii, iar ea s-ar fi oferit să poarte copiii respectivi în pântece, prin inseminare artificială.

Subiectul paternității lui Michael Jackson asupra lui Prince și Paris a fost intens discutat, multe persoane afirmând în trecut că "Regele muzicii pop" nu era tatăl biologic al celor doi copii și argumentându-și punctul de vedere prin faptul că aceștia nu semănau deloc cu celebrul cântăreț. 

Michael Jackson mai are un fiu, Blanket. Identitatea mamei lui Blanket nu a fost niciodată dezvăluită. 

Galerie foto