Fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea, acuzată de luare de mită, arestată pentru 30 de zile

Fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea, acuzată de luare de mită, a primit mandat de arestare pentru 30 de zile, conform deciziei Tribunalului Bucureşti.

Autor: R.B.

Pintea a fost reţinută de DNA sâmbătă dimineaţă, fiind acuzată de luare de mită în formă continuată pentru că ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect “proiectarea şi executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială. 

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie- Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 februarie 2020, a inculpatei PINTEA SORINA, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, judeţul Maramureş, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată”, a anunţat sâmbătă DNA.

Fiul Sorinei Pintea- reţinută sâmbătă sub acuzaţia de luare de mită- afirmă că, la solicitarea senatorului PSD Liviu Pop s-a întâlnit cu persoană care s-a recomandat ca fiind denunţătorul în cazul mamei sale şi care a susţinut că sume de bani au fost date lui Liviu Pop, ca intermediar. Pop respinge acuzaţiile, declarându-se şocat. Ulterior, într-o altă înregistrare, el a precizat că bărbatul i-a spus că are informaţii care o pot ajuta pe mama sa şi că este subcontractor al firmei care a cîştigat licitaţia aflată în atenţia procurorilor DNA.

Conform unei înregistrări difuzate de Antena 3, Ionuţ Pintea s-a filmat spunând că sâmbătă dimineaţă a fost sunat de senatorul PSD Liviu Pop, care i-a spus că trebuie să se întâlnească urgent cu cineva, iar el s-a întâlnit cu ”un domn cu părul grizonat”.

”Mi-a spus că procurorii nu stiu de alte sume de bani, că a mai fost o sumă de 40,000 de euro, pe care i-a dat-o senatorului Liviu Pop sa-i dea mamei şi au mai fost două tranşe de câte 5000 de euro daţi tot lui, să-i dea mamei”, a relatat tânărul.

Citeste si: Luiza Melencu, găsită moartă- bzi.ro

Citeste si: Tensiuni la Survivor, după ce Războinicii au pierdut meciul pentru imunitate: „Nu m-am simțit susținută de echipă”

El mai susţine că bărbatul a afirmat că nu ştie dacă banii au ajuns la Sorina Pintea, dar că a avut înţelegere cu Liviu Marian Pop.

De asemenea, bărbatul s-a recomandat ca fiind denunţătorul în dosarul Sorinei Pintea.

Ionuţ Pintea mai relatează că în momentul în care a aflat cine este bărbatul, a spus că nu mai are ce discuta şi a plecat, fiind ulterior contactat de Marian Pop, care i-ar fi trimis un mesaj cu semnul întrebării.

Totodată Ionuţ Pintea a mai afirmat că denunţătorul i-a spus că el a fost prins în parcarea unei bănci din Bucureşti când prelua banii, că a fost înconjurat de mascaţi şi a fost cablat, motiv pentru care nu a mai putut avertiza pe nimeni.. Tânărul a mai afirmat că flagrantul ar fi avut loc miercuri sau joi, în Bucureşti.

Ulterior, într-o altă înregistrare, Ionuţ Pintea a mai afirmat că denunţătorul i-a relatat că flagrantul din Bucureşti i-a fost organizat ca urmare a sesizării depuse  de firma din Bucureşti care câştigase licitaţia şi al cărei subcontractor era.

Senatorul Liviu Pop a respins toate acuzaţiile şi s-a declarat şocat.

El l-a identificat pe bărbat ca numindu-se Costea şi având o firmă care se ocupă cu ”cuie şi plase”,precizând că fiul acestuia este finul său.

”Nu am avut niciodată o discuţie cu Costea nici cu Sorina pe suma de bani, nu am cerut şi nu am să cer nicidoată sume de bani”, a spus Liviu Pop.

”Sunt total şocat. Îi cunosc familia lui Costea, cu care am o relaţie de familie. Băiatul lui Costea e finul meu, o familie extraordinară. Nu am discutat chestiuni de genul acesta”, a susţinut Liviu Pop.

Fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea a fost reţinută de DNA, fiind acuzată de luare de mită în formă continuată pentru că ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect “proiectarea şi executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Andreea Antonescu, prima reacție după ce s-a aflat că a mințit în legătură cu scandalul cu Ștefan Manolache! „Am fost sfătuită să tac, să dispar pentru o vreme”

Carmen de la Sălciua îl critică pe Culiță Sterp, după despărțire: „Dacă aș șterge tot...”

Puterea Dragostei 01 martie. Ligi îl face praf pe Cătălin: „Mă dezgustă tot!”

Horoscop Zilnic Sâmbătă 6 Martie 2021: TAURUL va putea să își asume anumite riscuri, fiind foarte sigur pe sine însuși și propriile forțe!

Anunțul momentului pentru milioane de elevi și profesori din România. Este oficial, se întâmplă de luni, 8 martie

Cum arată soția celebrului Valeriu Gheorghiță? Este extrem de frumoasă. Detalii neștiute despre coordonatorul campaniei de vaccinare

Exclusiv. Document CIA care aruncă în aer Arabia Saudită. Acuzații grave

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies