kanald.ro

Actualitate
Fostul soț al Anei Oroș a ridicat trupul neînsuflețit al acesteia de la INML. Bărbatul a transmis un mesaj dureros: „Astăzi sunt aici să o iau pe Ana. Este intolerabil”
Îndurerat, bărbatul a venit să ridice trupul Anei de la INML.
Miercuri, la patru zile de la tragedia care s-a petrecut în zona Lacului Morii din Capitală, fostul soț al Anei a venit să ridice trupul neînsuflețit al celei care i-a fost parteneră de viață.
Îngenuncheat de durere, bărbatul nu înțelege nici acum cum, în anul 2023, femeia a putut să își piardă viața ziua în amiaza mare, într-o capitală europeană.
Protest după moartea Anei! Oamenii le cer autorităților să schimbe ceva
Trupul neînsuflețit al alergătoarei a fost depus la cimitirul Giulești Sârbi, după care va fi condus pe ultimul drum. Toată familia acesteia suferă și consideră că moartea Anei putea să fie evitată dacă autoritățile ar fi luat măsuri la timp.
„Astăzi sunt aici să o iau pe Ana, va fi depusă la capela din cimitirul Giulești Sârbi. Ceea ce s-a întâmplat cu Ana este tragic și foarte dureros. Este practic inadmisibil, intolerabil, ca în mileniul III, într-o societate care se vrea educată, pentru că Ana era un om educat, să se întâmple lucruri de genul ăsta. Bineînțeles, toți vinovații trebuie să plătească pentru ce s-a întâmplat, indiferent de partea de vină și de cantitatea de vină pe care o poartă, sau forma vinei pentru care sunt responsabili. Ei trebuie trași la răspundere pentru ca aceste lucruri nu se pot repeta, este inadmisibil. Autoritățile și instituțiile statului trebuie să-și facă datoria pentru care au fost înființate”, a spus fostul soț al Anei Oros, notează realitatea.net.
În același timp, în fața sediului Poliției Locale din Capitală, mai multe persoane au ieșit să protesteze față de lipsa de atitudine care, spun aceștia, a condus la moartea femeii.
Bucureștenii vor ca măcar acum să se facă ceva în privința câinilor fără stăpân care colindă nestingheriți străzile României, pentru ca astfel de cazuri să nu mai aibă loc în viitor.
„Protestăm din cauza faptului că după patru zile nu s- a luat absolut nici o măsură. Eu locuiesc într-o zonă de case, și, în toată copilăria mea, venind de la școală, era o haită de 30 de câini. Am învățat să nu respir. Este o groază care nu trece nici măcar cu anii, dar această fată nu a mai apucat să trăiască cu această groază, care este preferabilă morții”, a spus o femeie aflată în mijlocul protestelor.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro