Fostul soț și fostul iubit al Iuliei, mama din Timișoara, vor ajunge în fața anchetatorilor! Ce încearcă să afle oamenii legii de la cei doi?

Nimeni nu știe ce a împins-o pe mama din Timișoara să recurgă la acest gest necugetat, astfel că anchetatorii au o misiune grea.

Autor: Madalina Kovacs

In articol:

În urmă cu câteva zile, întreaga lume afla povestea Iuliei, o mamă a doi copii din Timișoara, în vârstă de 33 de ani, care a decis să-și pună capăt zilelor în mod total neașteptat și misterios.

Marți, 3 mai, femeia și-a dus cei doi copii la grădiniță, însă nu i-a mai lăsat la unitatea de învățământ, ci a demarat în trombă s-a dus glonț într-un bloc. Aceasta a sărit de la etajul 10, împreună cu cei doi copii în brațe. În urma impactului violent, niciunul dintre cei trei nu a supraviețuit. Medicii care au venit la fața locului nu au mai putut decât să declare decesul, în timp ce anchetatorii au început o anchetă pentru a stabili cu exactitate care a fost motivul care a făcut-o pe Iulia să recurgă la un astfel de gest necugetat și să-și tragă după ea și cei doi copii, o fetiță de șase ani și un băiețel de trei ani. 

Oamenii legii au descoperit că femeia avea o poveste de viață extrem de complicată. Divorțase de Alexandru, tatăl copiilor ei și începuse o relație cu Marcel. Ulterior, ea și fostul soț au decis ca, pentru binele copiilor, să se recăsătorească. Cununia civilă a fost programată pe 28 aprilie, însă nu a mai avut loc niciodată, iar la 6 zile femeia a decis să se sinucidă.

Fostul soț a ajuns zilele trecute în fața anchetatorilor pentru explicații și se pare că va mai merge, la fel și Marcel, fostul ei iubit! 

Fostul soț și fostul iubit al mamei din Timișoara, care s-a sinucis alături de cei doi copii, vor fi audiați

Cei doi bprbați, care au jucat un rol important în viața Iuliei, vor ajunge în fața oamenilor legii pentru mai multe explicații.

Aceștia trebuie să afle ce a făcut-o pe femeia de 33 de ani să recurgă la o astfel de decizie radicală. 

Soacra Iuliei spune că aceasta s-a plâns la ea cu privire la comportamentul lui Marcel, cel cu care se cuplase după divorțul de Alexandru. Femeia a povestit că bărbatul ar fi amenințat-o pe Iulia că-i va lua copiii.

Citeste si: Cine este Sorin Georgian Olariu, salvamarul care şi-a pierdut viaţa încercând să salveze un om din apele învolburate ale Mării Negre- kfetele.ro

Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro

Citeste si: „Avea cifra destinului 3” Numerologul care a cunoscut-o pe Iulia, mama sinucigașă, o nouă ipoteză în cazul morții ei! „Puțini oameni au acest destin special”

„Eu am vorbit cu Marcel, să-mi dea explicații. El e plecat la Deva.(...) Era foarte calm. Nu recunoaște că a amenințat-o, dar a spus că a vorbit cu o seară în urmă cu ea, luni, și că și-au spus că vor să se împace și a întrebat Iulia dacă mai e valabil să se mute în casă.

Aici îmi dă cu semnul întrebării. Marcel spunea că vor să se împace. I-am cerut explicații. Am zis că pentru mine este un criminal, i-am spus că mi-a omorat nepotii. 

(...) Așa mi-a povestit ea în ultima lună. A venit la mine și mi-a mai zis că vrea să vină înapoi la noi în familie și că vrea să fie bine cu toată lumea și că Marcel o amenință că îi ia copilul. 

Citeste si: Lacrimi și țipete la înmormântarea Iulianei și a celor doi copii! Tulburător ce s-a întâmplat la cimitir. Primele fotografii: „Este o imagine tragică”

(...) Eu cred că cu ceva a amenințat-o pentru că în perioada de acasa pana la gradiniță s-a întâmplat ceva, tocmai pentru că nu a mai lăsat nici copiii la grădiniță. Ea nu ar fi făcut așa ceva. Ea a pornit la grădiniță, nicidecum să se omoare. A fost împinsă de altcineva ”, a mai povestit femeia într-o emisiune televizată. 

 

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Mesaje șocante, găsite în telefonul fostului iubit al Iulianei! Descoperirea polițiștilor ar putea schimba cursul anchetei. Marcel a fost chemat la audieri

Ce posta mama din Timișoara pe Tik Tok, înainte să își pună capăt zilelor! Imagini emoționante alături de cel mic

Imagini emoționante de la botezul celor doi copii care au murit împreună cu mama, la Timișoara! Detalii de la petreceri: "Erau perfecți împreună!" | EXCLUSIV

Bani mulți se arată din partea astrelor pentru 5 zodii

L-au LICHIDAT pe loc! Toată Rusia este în DOLIU

„Păcat că la TV arăți altfel” Gabriela Cristea, criticată dur în mediul online

Țara care își pierde populația în timp record. Este cel mai puternic declin cunoscut vreodată

Doliu uriaș în sport – Un campion mondial a fost împușcat în cap de poliție

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies