
- Cum te întreţii în sezonul rece, pe timp de iarnă? Ce ritualuri foloseşti?
După cum am mai afirmat, iarna este anotimpul meu preferat. Mă simt bine cu ea, mă revigorează, îmi dă forţă. Ea îmi aduce şi împliniri nespuse şi îmi oferă şansa de a colinda, an de an. Nu am ritualuri pentru a trece mai simplu prin iarnă. Îmi place în schimb să mă liniştesc, după frig şi drumuri lungi, în faţa focului, cu o ciocolată caldă cu aromă de scorţişoară, cu miros de lemne ce trosnesc.
- Tu singur pregăteşti masa de Crăciun?
Desigur, mama este răspunzătoare la partea cu gătitul. Mie-mi rămâne responsabilitatea cu decoraţiunile. Şi-am adunat de prin lume, nenumărate ornamente pentru masa de Crăciun. Îmi place să fie festivă pentru că şi atmosfera e festivă. Ne adunăm prieteni buni, ne răsfăţăm cu bunătăţi şi ascultăm colinde.
Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro
- Ce nu-ţi lipseşte niciodată de pe masa de Crăciun?
Am în primul rând grijă ca de Crăciun să nu lipsească armonia de la masă. Brodim noi ce brodim şi încercăm să transformăm tradiţionala masă într-un adevărat eveniment, exact ca pe vremuri. Sigur că nelipsitele produse tradiţionale îşi fac loc.
Asta am făcut şi în spectacolul meu de anul acesta de sărbători. Le-am reamintit oamenilor cât de minunat e Crăciunul românilor, cu tot ce are el. Astfel, masa mea de Crăciun are întotdeauna friptură de porc, are piftie, are sarmale şi alte bunătăţi bogate în calorii, dar vorba cântecului “ doar odată-i Crăciunul“.
- Care este mâncarea ta preferată de Crăciun? Dar de Revelion?
Acesta e un subiect delicat, tocmai pentru că-mi plac mai toate delicatesele din perioada asta. Desigur, dintre toate se detaşează considerabil sarmalele ardeleneşti. Cu reţeta proprie a mamei, mai mari, învelite în varză aromată, au aşa un gust încât n-am cum să rezist tentaţiei, mai ales că-s gurmand din fire. Nici cu salata boeuf, deja intrată printre preparatele româneşti, nu mă am rău.
De Revelion, de cele mai multe ori cânt, şi-atunci oricum nu există ceva care să fie cu adevărat specific. Ciocnesc în schimb, oriunde m-ar prinde 12 noaptea, cu mare drag, o cupă de şampanie, în sens festiv, ca să ne fie la fel de bine şi poate şi mai bine în anul ce vine!
Sursa: apropotv.ro