kanald.ro
Actualitate
Gemenele Indiggo au ajuns în sfârșit cunoscute în America, dar nu cum și-ar fi dorit! Cele două au fost arestate. Li se aduc mai multe acuzații
Se pare că situația nu este deloc una roz pentru gemenele Modorcea, care se află acum în custodia poliției.
Gemenele Modorcea de la trupa Indiggo au fost arestate în Statele Unite ale Americii. Cele două sunt acuzate de mai multe fapte, printre care se numără furt și tâlhărie. Totul se întâmplă la aproape două decenii după ce s-au mutat peste Ocean cu dorința de a deveni cunoscute.
Gemenele Indiggo, arestate în SUA
Gabriela și Mihaela Modorcea au devenit cunoscute în România pentru participarea la Selecția Națională Eurovision 2006. Cele două au fost dezamăgite din cauza faptului că nu au reușit să-și clădească o carieră de succes în industria muzicală, motiv pentru care au decis să își încerce norocul în Germania, iar în final, în America, acolo unde locuiesc deja de peste 17 ani.
Ei bine, se pare că într-un final gemenele Indiggo au ajuns cunoscute, însă nu așa cum și-ar fi dorit inițial. Mai precis, au fost arestate. Acum se află în custodia poliției din Miami-Dade Country și li se aduc acuzații grave. Astfel, Gabriela este acuzată de violență, victima fiind o persoană de peste 65 de ani. Dosarul este încadrat ca violență domestică, iar ea va rămâne în arest până la prezentarea în fața unui judecător. Pe de cealaltă parte, sora sa, Mihaela, a primit acuzațiile de furt, tâlhărie și utilizarea unei identități false. Nici pentru ea nu a fost stabilită o cauțiune, astfel că va rămâne în detenție până când instanța va decide următorii pași.
De menționat este și faptul că gemenele Modorcea reușiseră să-și construiască o imagine total opusă pe rețelele de socializare. Cele două apăreau în ipostaze religioase și transmiteau diferite mesaje în acest sens. De aici și până la arestare a fost doar un pas, ceea ce i-a surprins pe mulți. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu ele și când vor ieși din arestul poliției. Pentru moment se află în custodia oamenilor legii din Miami.