
In articol:
De-a lungul anilor, George Simion s-a ales cu o etichetă de "om violent" pe care o detestă din orice privință. Politicianul recunoaște că are unele defecte care s-au pus în lumină în social media, însă a decis că este momentul să dezbată acest subiect.
Este sau nu "om violent" George Simion?
Invitat în cel mai recent episod al emisiunii „Fiță cu Adiță”, care se poate viziona pe canalul de YouTube theXclusive, George Simion a abordat un subiect pe care l-a deranjat în special, de-a lungul timpului. Politicianului i s-a pus eticheta de "om violent" prin prisma imaginii pe care o afișează în mass-media.
George Simion a fost mereu de partea dreptății, indiferent despre ce era vorba. Bărbatul a luat întotdeauna atitudine și nu s-a lăsat călcat în picioare de alți oameni, motiv pentru care i s-a pus o etichetă de "om violent". Cu toate acestea, susține că este total împotriva violenței și nu crede că aceasta este soluția în societatea românească și nu numai.
George Simion recunoaște că este o fire care se aprinde mai repede când ceva este în neregulă, dar nu se consideră un om violent, ci mai degrabă un om coleric, care devine vocal atunci când observă nedreptatea.
Politicianul alege mereu dialogul în detrimentul violenței, fiind de părere că este cea mai bună soluție atunci când lucrurile degenerează.„ George Simion: Nu cred că violența este soluția, cred că dialogul este soluția, de multe ori se trece peste dialog în societatea românească, nu reamintesc acum de multe episoade politice. Nu cred în violență, dar cred că trebuie să fim mai radicali și să apăram ce e al nostru, de la țară la familie, până la drepturile care ne sunt călcate în picioare.
Adiță Voicu: Probabil pentru că ești omul care te aprinzi mai repede.
George Simion: Sigur că da. Când văd o nedreptate sunt un tip mai coleric, poate trece chestia asta odată cu vârsta, însă nu suport să văd nedreptatea”, a fost discuția dintre George Simion și Adiță Voicu, în cadrul emisiunii „Fiță cu Adiță” de pe canalul de YouTube theXclusive.
George Simion, despre eticheta de on violent primită de-a lungul anilor
Cum era George Simion în tinerețe?
Printre subiectele abordate în cadrul emisiunii „Fiță cu Adiță”, George Simion s-a întors pentru câteva secunde în trecutul său și a rememorat cum era el în tinerețe. Politicianul povestește că era un elev eminent, având note mari și mereu primea premiul întâi.
Citește și: Unde au mers George Simion și Ilinca, în a doua zi de Crăciun! S-a întâmplat la 4 luni de la căsătorie
„ Adiță Voicu: Erai rebel în tinerețe?
George Simion: Depinde, în școala generală eram un tocilar. Aveam mereu premiul întâi. După aia m-am dus la Lazăr, unul dintre cele mai bune licee din București, și acolo în liceu, mai degrabă, am început să mă duc la meciuri. Eram la Filologie, eram doar trei băieți în clasă și nu aveam un anturaj. E complicat cu multe fete”, s-a mai discutat în cadrul emisiunii „ Fiță cu Adiță ” de pe canalul de YouTube theXclusive.