
WOWbiz.ro v-a prezentat in exclusivitate cazul femeii care a stat ore intregi, in frig, in fata vilei lui Gigi Becali de pe Aleea Alexandru, impreuna cu fiul ei de 18 ani, paralizat. Tanarul nu a pasit niciodata, mama lui nascandu-l cu tetrapareza spastica.
Pe langa durerea de nedescris pe care o simte Lacramioara Stoian cand isi vede fiul imobilizat intr-un carucior, aceasta sufera si ea de o afectiune grava.
Are insuficienta renala si face dializa de trei ori pe saptamana.Singurul din casa care muncea era sotul ei, dar si barbatul a fost operat de ulcer in urma cu doua saptamani. Mai mult, familia care si-a strigat in lacrimi disperarea, langa poarta "palatului" finantatorului Stelei, nu are o casa.
" Casa de la Poiana Campina unde stateam s-a daramat, a cazut pe noi.
Am gasit undeva o camera cu chirie, dar bani nu sunt. Eu sunt pensionara pe caz de boala. Fiul meu cel mare are 18 ani, are tetrapareza spastica, e paralizat, ii luam vitamine, calciu, scutece, mancarea de zi cu zi...Eu am insuficienta renala, fac de trei ori pe saptamana dializa, nu am bani de medicamente, dar nici nu mai conteaza, eu vreau un ajutor pentru copii, asta e tot ce-mi doresc.
Ei bine, rugile le-au fost ascultate, Gigi Becali fiind sensibilizat de necazurile lor. Cand l-a vazut pe adolescentul de 18 ani in scaun cu rotile, si pe mama acestuia in lacrimi, fara ezitare milionarul si-a oferit ajutorul.
" Domnul Becali este un inger. Cand a ajuns la vila si l-a vazut pe fiul nostru in carucior, a oprit si ne-a intrebat ce are. I-am aratat certificatul de nastere si i-am spus toata povestea noastra inclusiv ca, din pacate, afectiunea copilului nostru nu are leac. A fost dezamagit, voia sa plateasca dansul pentru orice potential tratament sau operatie. I-am zis ca nu avem nici casa unde sa ne adapostim de temperaturile reci. Ne-a dat bani pentru doua luni de chirie si ceva in plus, sa cumparam si noi cate ceva de mancare de Sarbatori", a povestit capul familiei Stoian.
Situatia este acum putin mai buna, au un acoperis deasupra capului si caldura. Banii pentru medicamente, haine si rechizite pentru al doilea copil si mancarea speciala pentru tanarul de 18 ani sunt insa in continuare un vis pentru acesti oameni.
Va rugam, haideti sa incercam si noi sa le alinam suferinta, sa intre cu speranta in suflet in anul 2018. Cine doreste sa ofere un ajutor financiar familiei Stoian, sa ne scrie pe adresa [email protected]