
Gheorghe Turda a povestit într-o emisiune tv despre starea sa de sănătate, după ce a fost diagnosticat pentru a doua oară cu o boală necruţătoare, şi anume cancerul. Artistul a mărturisit că doctorii i-au oferit veşti bune şi că starea sa de sănătate este în regulă, mai ales după ce s-a operat. Interpretul de muzică populară a spus că este vindecat în proporţie de 99.9%.
„M-a speriat, dar s-a vindecat. Cea mai speriată a fost Nicoleta, eu sunt un tip foarte echilibrat, dar am crezut în Bunul Dumnezeu. A fost un moment mai greu, dar am trecut. Prima dată a fost acum trei ani şi jumătate când mi-a apărut un neg cât o boabă de piper. Am fost la medic, m-a operat. De acum înainte am voie de pălărie când merg la soare. Acum sunt vindecat 99,9%”, a mărturisit Gheorghe Turda.