
In articol:
Pentru că platforma electronică nu a funcționat, cadrele medicale au introdus datele oamenilor manual. În jurul orei 8.00 dimineața, au început să apară primele probleme. Cât timp medicii şi asistenţii căutau soluţia salvatoare, oamenii au fost nevoiți să aștepte în frig, la -7 grade Celsius.
„A fost o eroare de funcţionare a aplicaţiei de citire a programării, conform CNP-ului, sau prin fanta de citire a documentului, se citeşte din buletin. Aplicaţia aceasta nu funcţionează, aplicaţia aceasta este în sincron cu Registrul Electonic Naţional de Vaccinări. Era un pic nebunie pe aici, haos. Da, aşa este când o rotiţă se strică, dar încercăm să o suplinim. ”, a declarat Elena Raluca Barbu, medic coordonator centru de vaccinare.
Oamenii au venit de la zeci de kilometri distanță
De asemenea, mai este o problemă, cea a centrelor de vaccinare care sunt mult prea puţine, mai ales la sate. De exemplu, în județul Dolj, singurul centru din mediul rural este în comuna Călăraşi. Cu toate astea oamenii au fost extrem de fericiți că au avut șansa să prindă un loc, chiar dacă au venit de la zeci de kilometri distanță.
Citeste si: Previziuni sumbre ale Babei Vanga. Ce se va întâmpla în curând- bzi.ro
În județul Cluj a început vaccinarea parțial, iar în Dej, din cele două centre de vaccinare funcţionează doar unul.
„ Avem patru cabinete de vaccinare. Este asigurat vaccinul pentru un singur cabinet de vaccinare şi pe acest considerent nu functionează nici acest centru la capacitate şi nu putem deschide al doilea centru, că nu avem capacitatea asigurată la primul centru.", a spus Morar Costan, primar.Citeste si: Peste 300 de mii de români s-au programat pentru a se imuniza în etapa a doua de vaccinare
Și la Suceava au fost probleme. Mai exact, din cele 22 de centre comunitare care trebuiau să fie funcţionale, niciunul nu este deschis. Şi asta pentru că nu au autorizaţie sanitară.