kanald.ro

Stiri
Iarna își intră în drepturi în România?! Vremea se strică și vin primele zile de lapoviță și ger. Unde va ninge weekendul acesta |EXCLUSIV
România se apropie de vremea de iarnă. Dacă până acum temperaturile au fost ridicate și cerul senin, valorile din termometre scad, iar în unele zone se vor semnala și primele ninsori.
Vremea din România se schimbă treptat și ne apropiem de temperaturile specifice pentru această perioadă a anului. La munte se vor semnala primele ninsori, iar în cea mai mare parte a țării vor fi ploi și valori scăzute în termometre.
În cea dea doua parte a zilei și duminică, vremea se va schimba însă, cerul va fi senin și valorile din termometre vor indica până la 17 grade Celsius.
Vremea se strică și vin primele ninsori în România
Vremea se schimbă radical în acest weekend. Primele ploi au început de vineri și continuă inclusiv sâmbătă și chiar în izolat, în cursul zilei de duminică. La altitudini de peste 1000 de metri se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, în timp ce în restul țării va ploua.
„Aria precipitaților se va extinde și va cuprinde cea mai mare parte a țării. Ploi se vor semnala în Transilvania, în Maramureș, Moldova și local în Muntenia, iar pe suprafețe mai mici în Banat Crișana și Muntenia.
La altitudini de peste 1000 de metri ne așteptăm și la precipitații slabe, sub formă de lapoviță și ninsoare”, au precizat meteorologii ANM, pentru WOWbiz.ro.
Primele ninsori în România
Temperaturile scad în toată țara în acest weekend
România pare că se pregătește de vremea de iarnă. Zilele călduroase se cam termină, căci temperaturile încep să scadă, iar maximele nu vor mai depăși 14 grade, în timp ce minimele nocturne din Transilvania vor ajunge să sub 0 grade, în timp ce în Dobrogea, Muntenia și Banat vor coborî până la 2 grade Celsius.
Citește și: Brigitta Gherghe, salvată de Florin Dumitrescu de la eliminare: „E ca și cum am primit o a doua viață”
„În urma frontului atmosferic ce a intrat în țara noastră de joi, valorile termice sunt în scădere, astfel că maximele se vor încadra în general între 9 și 17 grade Celsius. Cerul va fi variabil, vor mai fi înnorări în Muntenia și temporar în Oltenia, Moldova și Dobrogea în sud-vestul Transilvaniei, la munte și izolat și în restul teritoriului, iar la altitudini de peste 1.800 de metri vor fi, trecător, și precipitații slabe sub formă de lapoviță și ninsoare„, explică meteorologii.
Zăpada s-a așternut și pe Transfăgărășan și la Bâlea Lac. Un strat consistent de ne-a s-a depus în noaptea dinspre joi spre vineri, iar ninsorile au continuat și pe parcursul zilei.
Prima ninsoare pe Transfăgărășan, la Cabana Bâlea
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
Duminică vremea se mai încălzește
Duminică, meteorologii ANM au anunțat că vremea se va schimba. Temperaturile maxime mai cresc, ajungând până la 17 grade Celsius. Totodată, precipitațiile se vor semnala doar pe arii restrânse, iar izolat acestea vor fi sub formă de lapoviță și burniță.
Cerul va fi senin, temporar noros. În prima parte a zilei, meteorologii avertizează că se va semnala ceață, în special în zonele joase de relief.
„Duminică vremea se ameliorează sub aspectul precipitațiilor, în schimb vor fi nori joși, nebulozitate persistentă de tip stratiform și ceață pe alocuri, în special în zonele joase de relief, ce va determina izolat apariția unor ploi slabe sau a burniței.
Temperaturile se vor încadra între 10 și 17 grade Celsius la nivelul întregii țări, iar duminică maximele nu vor depăși 18 grade”, a mai explicat meteorologul de serviciu ANM.