Iarna isi intra in drepturi!  Zonele in care ninsorile si viscolul vor face ravagii

Iarna incepe sa-si intre in drepturi incet, dar sigur. Conform prognozei meteo, ninsorile vor cuprinde treptat intreaga tara, astfel ca spre sfarsitul saptamanii vom avea viscol in zona de munte.

Autor: T.S.



Joi, in ţara, vremea va deveni geroasa noaptea, indeosebi in jumatatea de nord a ţarii. Cerul va fi mai mult noros. In prima parte a intervalului, pe arii restranse vor fi precipitaţii slabe, sub forma de ninsoare, iar in sud, trecator si lapoviţa sau ploaie, iar vantul va avea unele intensificari la munte, dar si in regiunile vestice si de rasarit. In cea de a doua parte a intervalului aria ninsorilor se va extinde in regiunile sudice si sud-estice, iar vantul va avea intensificari indeosebi la munte, in sudul Moldovei, Dobrogea si Muntenia, zone in care zapada va fi spulberata si

viscolita. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre -3 grade in depresiunile Carpatilor Orientali si 6 grade regiunile estice.

In Bucuresti, joi, cerul va fi mai mult noros si, mai ales noaptea va ninge, iar vantul se va intensifica si va viscoli ninsoarea. Temperatura maxima se va situa in jurul valorii de 4 grade.

Vineri, in ţara, vremea se va raci accentuat, devenind geroasa mai ales in vestul, centrul si nordul ţarii. In regiunile extracarpatice si in zona Carpatilor Orientali si Meridionali, vor fi innorari in cea mai mare parte a intervalului, local si temporar va ninge, iar in Moldova, Dobrogea si Baragan, precum si la munte, vantul va avea intensificari, viscolind si spulberand zapada. In restul teritoriului, cerul va fi variabil si doar izolat va fulgui, mai ales in Transilvania. Temperaturile maxime se vor incadra, in general, intre -13 si -3 grade.
(-15...-16 grade in centrul tarii si -1 grad in sud)

In Bucuresti, vineri, vremea va deveni deosebit de rece, geroasa noaptea. Cerul va fi noros, temporar va ninge, iar vantul va avea intensificari ziua cand va viscoli si va spulbera zapada. Temperatura maxima va fi de -5...-3 grade.


Citeste si: Magda Vasiliu, părăsită de iubit, la patru ani de când s-a mutat în Italia: “Este greu, dar ne descurcăm!”- bzi.ro

Distribuie pe:
Galerie foto 
Abonează-te pe

Citește și:

Un bărbat din Pitești s-a stins din viață după ce a fost trântit la pământ de polițiști. Imagini șocante

Cine este Ioana Mihăilă, varianta propusă de PLUS pentru Ministerul Sănătății

Când se va termina valul trei al pandemiei COVID-19. Alexandru Rafila, răspuns clar

Horoscop Zilnic Sâmbătă 17 Aprilie 2021: Taurii vor avea parte de câteva discuții mai aprinse, Gemenii au o stare foarte bună în decursul zilei de astăzi

Horoscop sâmbătă, 17 aprilie. Zodia care are un weekend de coșmar: Atenţie la alergii şi viroze

Irina Tănase îl DISTRUGE pe Liviu Dragnea! Fostul lider PSD este DISPERAT

Consternare în direct, la TV. Jurnalistul CTP a plecat, nervos, din emisiune. Scene incredibile

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies