
După familie, prietenii sunt cele mai importante persoane din viața noastră. Sunt cei alături de care ne petrecem cele mai frumoase zile, aventuri și vacanțe, cei cu care ne împărtășim toate bucuriile și supărările și cei care ne sprijină în toate momentele dificile. Așa că, atunci când se apropie ziua lor de naștere, vrem să le oferim un cadou care să le arate cât de mult îi prețuim.
Alegerea cadoului perfect pentru un prieten poate fi o provocare, pentru simplul motiv că sunt atât de multe lucruri pe care ai putea să le oferi. Indiferent de ceea ce alegi, un prieten bun va aprecia mai mult amintirea zilei, astfel că pe lângă obiectul în sine, care s-ar putea să aibă o durată limitată de viață, ar fi frumos să-i oferi și o felicitare pe care să o păstreze și să-i amintească peste ani de momentul de sărbătoare. Caută o felicitare deosebită, eventual una care să surprindă o anumită trăsătură sau un eveniment din viața persoanei respective sau concepe tu una și scrie de mână un mesaj frumos. Pentru ca felicitarea să fie și mai deosebită, poți să o completezi cu un mesaj în limba engleză, care, în multe cazuri, va avea o rezonanță mai specială. Pe acest blog vei descoperi câteva idei excelente.
În ceea ce privește cadoul, pentru un prieten - femeie sau bărbat - poți oferi cam orice, inclusiv articole mai intime, pentru că între apropiați este permis orice, fără a avea teama că depășești niște limite de bun-simț.
Iată câteva idei de cadouri pentru ziua de naștere a prietenului sau a prietenei tale:
Cadouri personalizate - e o idee excelentă pentru un prieten drag, cu care împărtășești multe amintiri și momente speciale. În plus, este genul de cadou care îi va arăta că îți pasă și că te-ai străduit să-i faci o surpriză. Cadoul personalizat poate fi un tablou pictat cu voi surprinși într-un moment pe care îl prețuiți, reprodus după o fotografie, sau orice altceva ce știi că i-ar produce bucurie. Poți contacta online un tânăr artist care să-ți realizeze „opera” - vei descoperi că pe rețelele sociale există mulți pictori tineri care își oferă serviciile. Aceasta este doar o idee, însă poți să optezi pentru orice altceva, pentru că există multe magazine specializate în acest sens.
Articole vestimentare - este genul de cadou cu care vei merge întotdeauna la sigur. Cu siguranță că prietenul sau prietena ta își dorește vreun articol și a tot amânat achiziția lui pentru că a avut alte priorități sau pentru că l-a considerat prea costisitor. Fă-i o surpriză și oferă-i tu acel articol.
Gadgeturi - tehnologia face parte din viețile noastre și suntem dependenți de ea la orice pas, indiferent de activitățile pe care le desfășurăm. Tu știi foarte bine care sunt nevoile sau pasiunile prietenului tău drag și poți să alegi un gadget pe care să-l utilizeze în acel scop. Poate fi un dispozitiv pentru divertisment sau pentru îngrijire personală ori ceva ce știi că îi va fi util acasă sau în activitățile profesionale. Este important să îți stabilești bugetul, pentru că lista de opțiuni este mare, iar pe Esquire vei găsi câteva idei care să te inspire.
Cosmetice - deși este o opțiune des întâlnită atunci când vine vorba de cadouri, cosmeticele sunt în fapt cadouri intime, pentru că trebuie să cunoști bine persoana ca să-i iei articolul potrivit. Poți să optezi pentru un parfum și vei merge la sigur, pentru că știi exact care sunt notele preferate sau un set de îngrijire a tenului și pielii, pentru că, de asemenea, cunoști caracteristicile pe care trebuie să le îndeplinească. Un lucru este foarte sigur - este un cadou util, de care va avea nevoie și care arată grija pe care i-o porți.
Vacanță - este foarte posibil ca în viitorul apropiat să vă plănuiți o vacanță sau un city break împreună, așa că poți să transformi această ieșire într-un eveniment de ziua lui sau a ei. Bineînțeles, costurile unei vacanțe pot fi destul de ridicate, iar în funcție de buget poți să suporți doar o parte din cheltuieli, cum ar fi biletele de avion sau cazarea ori biletele la vreun concert sau spectacol, dacă excursia voastră are acest scop.
Foto: Pexels