Idei Moderne de Ținute în Care Gecile de Damă se Transformă în Vedete

Diverse

Idei Moderne de Ținute în Care Gecile de Damă se Transformă în Vedete

Indiferent de sezon, este de fiecare dată o idee bună să investești într-o haină de iarnă de bună calitate pe care să o ai mereu la îndemână. Este, fără îndoială, cel mai bun mod de a înfrunta frigul, mai ales dacă ai și sacouri preferate pe care să le porți. Chiar dacă porți un tricou simplu și blugi sau poate un body interesant, o fustă sau de ce nu, o rochie, o geacă de damă bună va fi cea care îți va asigura confortul pe timpul iernii.

De la parka la paltoane pufoase și până la gecile marshmallow sau blănuri artificiale moderne, îți dăm câteva idei pe care să le încerci anul acesta în ținute, atunci când vrei să porți geci de damă de bună calitate.

Citeste si: Iancu Sterp și nașa lui au plecat în Turcia. Ce a făcut nașul când a auzit că au fugit în lume: “Eu am crezut că știi de glumă.” - kfetele.ro

O geacă gri, matlasată, cu buzunare

Aceasta este cu siguranță o haină de iarnă călduroasă și confortabilă pe care o poți purta cu succes iarna și toamna. O astfel de geacă va fi călduroasă și elegantă în același timp și este una dintre cele mai simplu de integrat piese vestimentare, indiferent de ținuta pe care o alegi. Datorită faptului că se combină foarte ușor din punct de vedere cromatic cu mai multe piese vestimentare, o astfel de geacă este un must have pentru numeroase persoane.

O geacă maro, matlasată, cu guler de blană

O astfel de haină este lejeră și confortabilă și te va ajuta să arăți chic mereu, indiferent ce alte piese vestimentare porți. Îți va oferi o senzație foarte interesantă, ca și când ai fi învelit în puf, fără să te încălzească excesiv. De asemenea, pentru că gulerul nu permite o glugă, va fi mai ușor de purtat atunci când vrei să te miști repede. Dacă vrei ceva mai animat decât clasicul maro, atunci cea mai bună soluție este reprezentată de culorile fucsia sau alte variante neon.

O geacă lungă din fâș, gri

O geacă lungă, din fâș, gri, matlasată este cea mai bună soluție pentru iernile reci, atunci când vrei să te bucuri de confort termic absolut. Cele două buzunare frontale și gluga fac ca această geacă să fie o soluție perfectă pentru mai multe persoane care caută ceva confortabil, călduros și care să acopere mai mult din corp, dar care să nu arate ciudat. Nu toate femeile preferă paltoanele sau blănurile și acestea nu sunt potrivite tuturor ținutelor, drept pentru care, atunci când vrei să fii casual și să te simți bine, varianta din fâș rămâne cea mai potrivită opțiune.

O geacă neagră, din puf, cu buzunare mari

O geacă neagră și lungă, din puf, cu buzunare mari,e ste cea mai bună soluție pentru iernile reci, în care vrei să nu simți frigul. În plus, buzunarele mari te vor ajuta să ai la îndemână cele mai importante articole pe care le folosești des, cum ar fi telefonul și portofelul. Alege de fiecare dată

geci care să îți permită să te miști în voie. Dacă spunem geci din puf, asta nu înseamnă că trebuie să arate ca niște plăpumi care să te sufoce. De asemenea, nu uita că geaca de iarnă trebuie să fie un pic lărguță pentru că altfel te vei simți ciudat în ea și nu îți va asigura confortul dorit.

Un palton cu curea, din stofă

Un palton cu curea, maro, din stofă este o piesă interesantă pentru ținute casual sau elegante. Te poți răsfăța cu o astfel de haină în zilele în care nu este foarte frig afară și vei arăta ca și când ai fi ieșit din filmele pariziene. Dacă haina are un guler șal, așa cum sunt cele mai moderne astfel de modele, o talie care să te avantajeze și o nuanță cât mai neutră, se va potrivi cu numeroase piese din garderoba ta.

Citeste si: Motivul pentru care Iancu Sterp a plecat în Turcia, la scurt timp după ce a primit acuzații grave de agresiune! De cine a fost însoțit fratele lui Culiță Sterp: „Am fugit...” - kfetele.ro

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro

Citeste si: Lucia a refuzat să recunoască adevărul în fața camerelor, iar Corina NU A MAI PUTUT să stea deoparte: "Ești o mare mincinoasă. Ai auzit?". Cu ce ACUZAȚII se confruntă concurenta din Casa Iubirii: "Săp

O geacă matlasată albă, cu guler larg

O astfel de geacă se mai numește și marshmallow și este foarte în trend acum. Chiar dacă nu te încântă ideea de a purta iarna astfel de geci, noi îți recomandăm să le iei în calcul pentru simplul motiv că sunt foarte atractive și foarte moderne, dar și pentru confortul pe care îl oferă. Poți renunța la alb dacă nu este culoarea ta preferată și poți înlocui albul cu orice alt pastel, astfel încât să reușești să obții rezultatele dorite.

Un cojocel artificial, scurt

Un cojocel artificial scurt este cu siguranță o piesă care va da un aspect fantastic oricărei ținute și o va face să pară modernă și interesantă. Recomandarea noastră este să alegi de fiecare dată cele mai bune piese vestimentare, care să te ajute să combini perfect cojocelul. Un astfel de cojocel merge bine cu blugi, dar și cu pantaloni clasici, din diverse materiale, cum ar fi stofa. Totul ține de preferințele tale și de locul în care te prezinți cu ținuta făcută.