kanald.ro

Vedete
Ileana Sterp a trecut prin momente de panică maximă, după ce fiica ei a căzut din pat: „A dat cu capul de noptieră”. A povestit tot ce s-a întâmplat abia după câteva zile
Ileana Sterp a povestit ce s-a întâmplat în urmă cu câteva seri, atunci când fiica ei a căzut din pat.
Ileana Sterp este foarte activă pe rețelele de socializare, în special pe Instagram, acolo unde împărtășește cu fanii ei aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute.
Așa s-a întâmplat și de curând, asta pentru că sora lui Culiță Sterp le-a povestit internauților cum fiica ei, Carla, a căzut din pat într-o noapte. Mai precis, micuța a mers lângă mama sa și frățiorul mai mic, în pat, iar după ce Ileana și Carla au adormit, fetița s-a rostogolit, căzând astfel.
Tânăra spune că fetița ei a suferit o lovitură destul de serioasă, căci a dat cu capul chiar de noptieră și a durat ceva până când a reușit să o liniștească pe fiica ei.
„Carla se mai trezește peste noapte și uneori vine lângă mine și lângă Damir. Cu câteva seri în urmă s-a trezit, a venit în pat, iar eu am protecție, dar numai pe o parte, pentru că și Damir a început să se rostogolească de ceva vreme. Pe cealaltă parte nu am protecție și s-a pus Carla lângă mine la marginea patului, eu eram la mijloc, am adormit amândouă, s-a rostogolit și a căzut din pat, săraca de ea. Doamne, a dat cu capul de noptieră, a plâns și abia am liniștit-o.”, a povestit Ileana Sterp, pe pagina personală de Instagram.
Ileana Sterp și-a pierdut socrul, în urmă cu câțiva ani
Ileana Sterp și-a deschis sufletul în fața fanilor ei și a vorbit despre pierderea socrului ei. Tânăra spune că bărbatul a îndrăgit-o din prima și îi pare foarte rău că tatăl soțului său nu a trăit pentru a-și cunoaște nepoțeii, mai ales că își dorea tare mult acest lucru.
Mai mult, în procesul de vindecare, micuța Carla a jucat un rol important, a mai spus Ileana Sterp.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
„Părinții lui m-au îndrăgit din prima. Sunt niște oameni extraordinari, din păcate socrul meu nu mai este, dar soacra mea e ca o mamă. Eu o strig mama. Pentru mine e a doua mea mamă. Socrul meu era pur și simplu un om sănătos, la 54 de ani. Într-o dimineață, cumnata mea, l-a găsit fără suflare, fără nicio explicare. Credem că a făcut stop cardiac. Era un om deosebit, Dani îl moștenește din multe puncte de vedere, emotiv, sufletist, bun. Îmi doream foarte mult să trăiască și să ne vadă cu copii. Nu a mai trăit să afle că sunt însărcinată. Își dorea să aibă nepoți, să le ia înghețată și să își petreacă bătrânețea cu ei. Lui Dani i-a fost foarte greu, eu și venirea pe lume a Carlei am avut un rol important.”, a declarat Ileana Sterp.
Ileana Sterp, alături de soțul ei și fiica lor