Imagini nemaivăzute de la nunta anului! Ce s-a întâmplat la ceremonia religioasă a Pippei Middleton cu James Mattews!

Ce nu s-a văzut la nunta anului, va arătăm noi chiar acum. Micuţii prinţi din familia regală britanică nu au mai fost văzuţi aşa! Imaginile sunt adorabile.

Autor: T.S.

Cea mai aşteptată nuntă a anului a adunat, aşa cum era de aşteptat, crema regatului Unit, iar copilaşii au avut sarcini exacte de îndeplinit.

La biserică, de exemplu, toţi au fost îmbrăcaţi la fel şi au ţinut în mână coşuleţe cu petale de trandafiri pe care le-au aşternut pe asfalt.

Imaginile cu cei doi micuţi ai casei regale, prinţul George şi prinţesa Charlotte, fac înconjurul lumii şi sunt absolut adorabile.



În primul rând, cea care nu s-a dezlipit de copiii prezenţi la biserica a fost însăşi ducesa de Cambridge, Kate, care s-a asigurat că cei mici păstrează liniştea.

Dovadă stă chiar această fotografie în care ducesa le face semn  să nu scoată un sunet atunci când vor păşi în biserică.

Şi.. dacă prinţesa Charlotte nu a ieşit din cuvântul mamei, prinţul George nu a scăpat de o mustrare publică, surprinsă doar de fotografii bine... ascunşi la eveniment.

Ducesa, că orice mamă, după ce l-a certat puţin pe cel mic, l-a mângâiat în semn că i-a trecut supărarea.

Doar... totul trebuia să fie perfect în ziua în care Pippa -  sora ducesei de Cambridge, Kate Midletton, s-a căsătorit cu managerul unui fond de investiţii, milionarul James Matthews.

Distribuie pe:
Abonează-te pe

Citește și:

Ploaia nu i-a împiedicat pe români să iasă din case! Românii au format cozi uriaşe de Noaptea Muzeelor

Elena Băsescu, imagine emoţionantă alături de cei doi copii!

O nouă tragedie pe munte! Un alpinist s-a stins din viaţă

Dana Budeanu, declarații despre vaccin: „Nu mă voi vaccina niciodată”

Anunț uriaș pentru cei care s-au vaccinat cu Pfizer! E oficial. Ce efecte are asupra organismului

SCANDAL MONSTRU! Final de drum pentru Gabriela Cristea și Tavi Clonda! Ce s-a întâmplat este complet neașteptat

Mărturii despre viaţa de apoi. O femeie susține că timpul se oprește pe acel tărâm. Ce spun specialiștii

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies