kanald.ro

Vedete
Imaginile momentului cu tatăl Deliei Matache, după ani de când a renunțat la sutană și a revenit lângă mama artistei. Fanii aproape că nu l-au recunoscut! Chiar blondina a publicat clipul: „Auzi, tu ești tataie?”
Cum arată Ion Matache, după circa cinci ani de când a renunțat la călugărie și s-a reîntors la familia lui?!
În urmă cu circa două decenii, Ion Matache, care la vremea aceea era un ateu convins, a luat o decizie radială și s-a călugărit, în urma unei întâlniri cu un preot care l-a convins că Dumnezeu există! A lăsat totul și a plecat în Muntele Athos și s-a dedicat complet vieții monahale.
După ani buni, însă, acesta s-a reîntors la Gina Matache și cele două fiice ale sale, Delia și Oana, și și-a reluat viața de dinainte. A renunțat la sutană și la barbă, iar acum este un alt om. Chiar artista a postat în urmă cu puțin timp un clip în care apăreau și mama, dar și tatăl ei!
Cum arată în prezent tatăl Deliei Matache?! Fanii l-au recunoscut cu greu
Imaginile au fost publicate de artistă pe contul ei de TikTok în urmă cu o săptămână. Aceasta și-a luat părinții și au plecat împreună în vacanță, iar Delia a făcut un clip împreună cu cei doi. Se pare că aceasta primește o mulțime de critici în ceea ce privește stilul ei vestimentar și adesea i se spune că este „mamaie”, astfel că a vrut să afle ce părere au și părinții ei.
Delia: Dacă eu sunt mamaie, tu ești…
Gina Matache: Eu sunt tataie (n.r râzând)
Delia: Dar e foarte ciudat că eu nu te văd pe tine mamaie…pentru mine nu ai cum să fii mamaie, mamaie e clasicul cu basma, eu nu te văd mamaie!
Gina Matache: Eu sunt o mamaie de asta, mai modernă. Eu sunt o mamaie fără basma.
Delia: Fac interviu, auzi, tu ești tataie?
Ion Matache: Da. Delia: Dar cum îți dai seama?
Ion Matache: Păi așa îmi zic Bubu și Jess (n.r. – copiii Oanei Matache).
Delia: Păi ei îți zic așa, ca grad de rudenie, dar tu arăți a tataie?
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
A fost un prilej bun pentru ca fanii să-l (re)vadă pe tatăl ei, Ion Matache, care în urmă cu câțiva ani era îmbrăcat în haine de călugăr și își lăsase barba lungă. Acum, însă, acesta este total schimbat, iar asta au remarcat și fanii: „Wow, este tatăl tău?”.
Motivul pentru care Ion Matache nu s-a mai întors în Muntele Athos
Pe fondul unor probleme de sănătate, tatăl Deliei a fost nevoit să renunțe la viața de călugăr și să se întoarcă în România, la familia lui. Gina Matache l-a primit cu brațele deschise, ba chiar declara la acel moment că s-au mutat împreună și au grijă unul de celălalt, așa cum o făceau și înainte ca Ion Matache să plece în Muntele Sfânt.
„Nu s-a mai întors în Grecia, e în București, eu am grijă de el. Suntem doi moși și trebuie să avem grijă unul de altul. Locuim împreună, în vechiul nostru apartament”, a declarat mama Deliei, conform ego.ro.