Imaginile pe care le aștepta toată România! Băsescu, pupături și îmbrățișări cu Elena Udrea! Avem imagini de senzație de la localul de fițe din Herăstrău, unde a avut loc botezul micuței Eva Maria EXCLUSIV

Traian Băsescu, la botezul fetiței Elenei Udrea. Este prezența pe care o așteptau toți cu multă curiozitate.

Distribuie pe:

Autor: C.L.

Traian Băsescu a fost invitat la botezul fetei Elenei Udrea? A fost întrebarea pe care și-au pus-o toți în ultimele zile. Vineri, la prânz, la Mănăstirea Cașin, acolo unde a avut loc creștinarea micuței Eva Maria, fiica Elenei Udrea, a venit și răspunsul. Da, Traian Băsescu a fost invitat, însă Elena Udrea nu a răspuns și dacă acesta va participa la petrecerea care este organizată la un club de fițe din nordul Capitalei.

Și totuși, abia începuse petrecerea, iar printre primii invitați sosiți la local au fost Traian Băsescu și soția lui. Paparazzi WOWbiz.ro au surprins în exclusivitate imaginile momentului, intrarea lui Traian Băsescu în local și întâlnirea cu Elena Udrea.

Citeste si: Primele imagini de la botezul fetiței Elenei Udrea! De ce a ales această zi pentru evenimentul religios! ”Mi-am imaginat de sute de ori acest moment”

Ei bine, deși, în mod normal într-un local intră mai întâi bărbatul și apoi femeia, Maria Băsescu a fost cea care a salutat prima gazdele, adică pe Elena Udrea și pe Adrian Alexandrov. Traian Băsescu a rămas un pic în spate, iar camera de filmat a surprins momentul în care acesta a îmbrățișat-o pe fericita mămică, iar cei doi s-au pupat pe ambii obraji. A fost o întâlnire mai mult decât prietenoasă, chiar dacă unii au tot speculat că relațiile dintre cei doi foști colaboratori și prieteni s-au răcit în perioada în care Elena Udrea a fugit în Costa Rica.

La scurt timp după Traian Băsescu și-a făcut apariția și fiica acestuia, Elena Băsescu. Mezina fostului președinte al României a fost colegă de partid și prietenă cu Elena Udrea, care a participat până acum la toate evenimentele importante din viața celei care a fost poreclită EBA. 

Elena Udrea s-a întors din Costa Rica după ce hotărârea privind condamnarea ei in ”dosarul Bute” a fost suspendată

Elena Udrea a rămas însărcinată în timp ce se afla refugiată în Costa Rica. Acolo a adus-o pe lume, pe 20 septembrie, pe Eva Maria, fiica ei cu Adrian Alexandrov. În timp ce era însărcinată, Elena Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”, în care a fost acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu. A fost data în urmărire general internațională și la scurt timp după nașterea micuței, Udrea a fost arestată în Costa Rica și a petrecut în închisoare săptămâni bune.

Citeste si: ANAF se chinuie de un an să recupereze de la Elena Udrea 8 milioane de lei! Cum s-a ajuns în situaţia ca prejudiciul din dosarul Gala Bute să nu fie achitat!

Citeste si: Elena Udrea, prima apariție publică de când s-a întors în România! A apărut alături de iubitul ei în instanță

Elena Udrea a scăpat însă de condamnare în urma deciziei CCR privind completurile specializate. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis la finalul lui decembrie suspendarea hotărârii Completului de 5 judecători de condamnare a Elenei Udrea în dosarul "Gala Bute". Elena Udrea se afla atunci încarcerată în Costa Rica. Ulterior, fostul ministru al Turismului s-a întors în țară.

Galerie foto  Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
P
Setari de confidentialitate