kanald.ro

Vedete
„Îmi revin eu cumva” Prin ce trece Mădălin Ionescu fără ca nimeni să știe?! Prezentatorul TV a vorbit abia acum despre asta! Schimbarea este vizibilă
Mădălin Ionescu a postat o imagine cu el pe rețelele de socializare, împărtășindu-le planurile pe care le are.
Mădălin Ionescu nu ratează nicio ocazie să-și țină fanii la curent cu aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, iar prezentatorul TV împărtășește cu urmăritorii de pe rețelele de socializare atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute, așa cum a făcut-o și de această dată.
Soțul Cristinei Șișcanu a publicat o fotografie cu el de anul trecut, unde se poate observa că avea câteva kilograme în minus.
Fără niciun fel de reținere, Mădălin Ionescu a spus că este conștient de acest aspect, motiv pentru care își dorește să revină din nou la forma din trecut.
„Anul trecut eram fit… Anul ăsta sunt departe. Dar… îmi revin eu cumva”, a scris Mădălin Ionescu în dreptul unei imagini cu el de anul trecut.
Mădălin Ionescu a trecut prin clipe cumplite în urmă cu aproape o lună
În urmă cu aproape o lună, Mădălin Ionescu a trecut prin momente extrem de grele, asta după ce animalul de companie al familiei, Thor, s-a stins din viață.
Patrupedul s-a confruntat cu probleme de sănătate în ultima parte a vieții lui, însă cu toții au crezut că Thor își va reveni, dar din păcate, acest lucru nu s-a mai întâmplat.
„Este groaznic. Asta ești la finalul unei vieți în care te-a iubit necondiționat. Thor, lupul nostru alb minunat, s-a stins săptămâna trecută… Am trăit cu o durere imensă ultimele lui clipe… Nu postez acest filmuleț pentru a vă arăta cât am suferit, ci pentru a sublinia o concluzie amară: dacă oamenii ar iubi precum câinii, nu ar mai exista suferință pe Pământ!”, a spus Mădălin Ionescu, printre lacrimi, pe rețelele de socializare.