In cat timp iese alcoolul complet din organism. Efectele devastatoare atunci cand il combini cu tutunul

Alcoolul iese complet din sange abia dupa 24 de ore. Ficatul are un ritm de metabolizare care nu poate fi accelerat, indiferent de cata cafea beti sau de cate exercitii fizice faceti.

Distribuie pe:

"Alcoolul se absoarbe imediat, cu cat este mai pur, cu atat mai mult se absoarbe chiar din cavitatea bucala. In stomac se absoarbe aproape complet si ajunge imediat la ficat", a explicat conf. dr. Ion Daniel, sef sectie chirugie.

Pe cat de usor se absoarbe, pe atat de lent se elimina. In ficat, orice gram de alcool este descompus de enzima denumita alcool-dehidrogenaza. De cantitatea acesteia depinde cantitatea de alcool care va face rau.

"S-a decoperit ca este variabila de la o persoana la alta, acesta ar explica de ce unii se imbata mai usor, altii mai greu, de ce la unii persista efectele mai mult",
a spus dr Ion Daniel.

Femeile au, prin contructie, o cantitate enzimatica la jumatate din cea a barbatilor. Vor resimti, deci, efectele nocive la cantitati mici. Lor, spre exemplu, le sunt recomandate maximum un pahar mic de vin sau 330 de mililitri de bere intr-o zi.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
P
Setari de confidentialitate