kanald.ro
Adrian Mutu în perioada în care era antrenorul celor de la Rapid
Adrian Mutu în perioada în care era antrenorul celor de la Rapid
Sport
Adrian Mutu, în momentul de față, este antrenorul celor de la CFR Cluj. Această echipă a evoluat până acum două meciuri sub comanda fostului internațional român, reușind să le câștige pe ambele.
Adrian Mutu și-a început cariera de antrenor la FC Voluntari. De-a lungul timpului, fostul fotbalist român a fost la cârma următoarelor echipe: Wahda Reserve, România U21, FC U Craiova, Rapid și Neftchi Baku.
În prezent, Adrian Mutu este pe banca tehnică a celor de la CFR Cluj, echipă pe care a preluat-o pe data de 24 ianuarie. În prezent, gruparea de pe locul doi din campionatul României a jucat două meciuri sub comanda fostului jucător de la Inter, Parma sau Fiorentina.
Fostul internațional român a spus, recent, care este marele său vis. Conform Digi Sport, care menționează ca sursă tuttomercatoweb.com, Adrian Mutu a spus că:„Aș vrea să antrenez în Italia, sper ca în viitor să ajung la una dintre echipele la care am evoluat ca jucător”.
Adrian Mutu și-a petrecut cea mai mare parte a carierei în Italia, reprezentând mai multe echipe din această țară.
Ajunge în anul 2005 la Juventus, iar peste un an ajunge la Fiorentina, echipa unde are cele mai mari performanțe, devenind un jucător extrem de important pentru acest club.
După cinci ani petrecuți la Fiorentina, Adrian Mutu ajunge la Cesena, aceasta fiind ultima echipă din Italia pentru care fostul internaționalul român a reprezentat-o.
Potrivit platformei Transfermarkt, Mircea Lucescu este singurul antrenor român care a antrenat în Serie A.
Cel mai titrat antrenor român din istorie a pregătit patru echipe în Serie A. Primul dintre aceste cluburi este AC Pisa, iar apoi au urmat: Brescia, Reggiana și Inter Milano. În total, Mircea Lucescu a adunat ca tehnician 104 meciuri în primul eșalon fotbalistic din Italia.
De asemenea, conform platformei menționate anterior, Mircea Lucescu a pregătit și o echipă din Serie B, fiind vorba despre Brescia. În total, antrenorul român a stat 38 de meciuri pe banca tehnică a acestei grupări.