Incredibil! O partida de sex oral in avion i-a stricat intreaga viata - Uite ce a patit barbatul asta

Un bărbat din America recunoaşte că a făcut cea mai mare greşeală din viaţa lui atunci când a decis să îşi lase iubita să îi facă sex oral în avion, în văzul tuturor. Astfel, nu numai că a primit o amendă usturătoare, dar a rămas fără loc de muncă şi şi-a distrus întreaga viaţă.

Foto: NY Daily News
Autor: I.M.D.

Foto: NY Daily News Christopher Martin, un fost producător de vin şi Jessica Stroble au recunoscut în faţa judecătorilor acuzaţiile de expunere indecentă, după ce au făcut sex în faţa pasagerilor în timpul unei curse de avion, potrivit NY Daily News.

Cu toate că au primit amenzi de câte 250 de dolari fiecare, ei recunosc că nu aceasta este cea mai importantă repercursiune a gestului lor, sexul oral având consecinţe mult mai grave pe termen lung.

Astfel, bărbatul recunoaşte că şi-a distrus întreaga viaţă pentru câteva clipe de plăcere. Inedit este faptul că însoţitoarele de zbor le-au atras de mai multe ori atenţia, dar aceştia nu au vrut să se oprească. Incidentul a avut loc în luna iunie a acestui an, într-un avion al companiei Allegiant Air în timpul unei curse între Oregon şi Las Vegas, informeaza romaniatv.net.

Citeste si: Ce note au obținut la BAC vedetele. Adriana, fiica cea mică a lui Adrian Minune nu a fost prea norocoasă- kfetele.ro

Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro

" Am făcut multe greşeli în viaţa mea, dar aceasta este cea mai mare dintre ele. Mi-am pierdut locul de muncă, reputaţia şi mi-a stricat imaginea pentru care am muncit zece ani să o dezvolt. Voi învăţa din asta şi o să trec mai departe la un nou capitol din viaţa mea", a explicat bărbatul care regretă partida de sex oral din avion.

Distribuie pe:
Abonează-te pe

Citește și:

Culmea luxului: și-a rupt ambele picioare și și-a comandat un scaun cu rotile placat cu cristale Swarovski

Nicos de la Puterea dragostei a pus ochii pe o altă fată din casă! Gestul care l-a dat de gol: „Regino!”

Alex Bodi, vizibil afectat de moartea bunicii sale! Prima apariție după vestea tragică

Veşti deosebite. Zodiile care vor intra sub protecția astrelor

Informație de ultimă despre DELIA! Anunțul venit chiar acum despre vedeta TV

"Am vrut să țin acest regim" Giulia Nahmany ține o dietă drastică! A slăbit 35 de kilograme într-un timp record

Ungurii dau o nouă lovitură în Transilvania. A fost creată o structură completă de învățământ în limba maghiară

CTP: „Eu nu mă simt mândru pentru David Popovici. Nici România nu are de ce să fie mândră!”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies