
In articol:
- Cadouri de milioane pentru jucătorii Arabiei Saudite
- Aproape 11 milioane de dolari pentru victoria cu Argentina
Jucătorii naţionalei Arabiei Saudite au depăşit deja toate aşteptările la Cupa Mondială. Au învins Argentina lui Messi în primul meci din grupă şi sunt priviţi ca nişte adevăraţi eroi în ţara lor. De aceea, prinţul moştenitor al Arabiei Saudite a decis să îi răsplătească pe măsură.
Cadouri de milioane pentru jucătorii Arabiei Saudite
Al Shehri şi Al Dawsari au adus victoria uriaşă a Arabiei Saudite în faţa Argentinei, după ce sud-americanii au condus la pauză, după reuşita din penalty a lui Leo Messi. Însă nu doar cei doi marcatori au devenit eroi în ţara lor. Întreg lotul va fi răsplătit regeşte pentru rezultatul care a şocat o lume întreagă.
Miercuri, 23 noiembrie, conducătorii Arabiei Saudite au decretat zi liberă în toată ţară, iar nimeni nu a muncit în acea zi. Toţi saudiţii au sărbătorit succesul cu Argentina. Eroii de la Cupa Mondială vor avea şi ei parte de o surpriză imensă. Conform Sport Bible, toţi cei 26 de jucători din lotul Arabiei Saudite vor primi cadou câte un Rolls-Royce Phantom.
Rolls-Royce Phantom
Promisiunea a fost făcută chiar de prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman Al Saud. Acesta conduce şi clubul din Premier League Newcastle United şi are o avere uriaşă, de aproximativ 18 miliarde de dolari.
Mohammed bin Salman Al Saud
Aproape 11 milioane de dolari pentru victoria cu Argentina
Jucătorii Arabiei Saudite vor conduce după Cupa Mondială una dintre cele mai luxoase maşini din lume. Rolls-Royce Phantom este o adevărată bijuterie pe patru roţi, iar preţul de pornire al acestei maşini este 420 de mii de euro. Asta înseamnă că Mohammed bin Salman Al Saud va scoate din buzunar cel puţin 10,9 milioane de euro pentru cele 26 de maşini, cu care vor fi răsplătiţi eroii saudiţi.
Arabia Saudită era condusă cu 1-0 la pauza meciului cu Argentina, dar discursul din vestiar al selecţionerului Herve Renard i-a făcut pe jucători să iasă mult mai montaţi de la cabine. "Ce faceți? Ăsta e pressing? Pressing-ul înseamnă să urcați! Messi are mingea la mijlocul terenului și voi stați să vă uitați la el! Vreți o poză cu Messi? Scoateți-vă telefoanele și faceți poză cu el, dacă asta vreți. Voi, cei care stați în defensivă, trebuie să ieșiți și să puneți presiune pe el!", şi-a motivat Renard jucătorii.
Voilà le discours, traduit, d’Hervé Renard à la mi-temps du match #ARG- #KSA!
— Instant Foot ⚽️ (@lnstantFoot) November 25, 2022
Les frissons 🔥 pic.twitter.com/oJv1vIuE6R
Arabia Saudită s-a impus cu 2-1 şi a provocat una dintre cele mai mari surprize din istoria competiţiei.