INTERVIU CUTREMURĂTOR MARCA STIRILEKANALD.RO! Acuzații grave aduse de preotul căruia i-a murit soția după operația efectuată de ministrul Sănătății: ”Victor Costache a îmbrăcat cimitirele României cu morți” VIDEO EXCLUSIV

Mihalache Tudorică (69 de ani) a vorbit pentru Stirile Kanal D despre drama pe care a trăit-o acum 3 ani, când soția lui a murit după ce a fost operată de actualul ministru al sănătății, Victor Costache.

Distribuie pe:

Autor: Andrei Balan

fara descriere

În 2017, în luna februarie, Victor Costache, actualul ministru al Sănătății, a operat-o în regim de urgență pe Elisabeta Tudorică (64 de ani), la clinica din Sibiu, unde era chiar director. După șapte zile de la intervenție (care a costat 10.000 de euro), determinată de diagnosticul ”stenoză aortică severă”, pacienta a murit, iar actualul ministru a intrat sub cercetarea penală. 

Citeste si: Demisie în Guvernul României anunțată pe Facebook: ”A fost o onoare pentru mine!”

Citeste si: Miniştrii Guvernului Orban II, aceiaşi ca în actualul Cabinet, audiaţi de comisiile de specialitate

Soțul femeii este preotul Mihalache Tudorică (69 de ani), care l-a acuzat imediat după dramă pe Victor Costache de diagnostic pus greșit, în condițiile în care ”orificiul valvular era de 2,5 cm si, ulterior am aflat, pentru stenoza aortică severă orificiul valvular trebuia să fie sub 1 cm”. În prezent, ministrul are dosar deschis pentru ”ucidere din culpă” la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar părintele Mihalache Tudorică, scriitor cunoscut și ziarist, își caută dreptatea și povestește în exclusivitate pentru Kanal D amănunte incredibile din tragedia care i-a marcat existența. Iată în rândurile de mai jos declarațiile cutremurătoare ale preotului Tudorică, care și-a pierdut soția cu care era însurat de 47 de ani și cu care are 3 copii. 

fara descriere

- ”Vorbesc despre un moment care m-a marcat pe mine, pe viață. E greu să mă mai ridic. De aceea, mă reîntorc în momente foarte grele pentru mine, care nu numai că mi-au schimbat cursul, dar m-au lăsat și foarte stingher”. 

- ”Am fost cu soția la o nepoată la Sibiu și am zis să facem un examen de rutină, ea de obicei mai obosea, ea era foarte vrednică, am auzit de un doctor foarte bun aici, la Polisano, și am zis să facem  și asta. Și ne-am dus și am vorbit cu doctorul Costache. Pe atunci nu era ministru. Și a zis el că i-a găsit un diagnostic: stenoză aortică severă și i-a recomandat în același timp o operație foarte rapidă, că – zice el – putea să moară și azi, putea să moară și mâine. Voia s-o opereze chiar atunci”. 

fara descriere

- ”I-am spus însă ”lăsați-ne să ne orientăm, e o chestie și inumană, atât de rapid să intri în operație, bolnavul trebuie și el pregătit”, așa că am refuzat în primă fază. Am ajuns acasă, am fost sunat de mai multe ori de Costache, ”când ne-am hotărât să facem operația”. Într-un anume fel, soția mea a intrat într-o panică teribilă, ne-a lucrat psihologic, și am hotărât să o operăm pe 1 februarie 2017”. 

fara descriere

- Am informații din spital, după ce a fost cerut dosarul medical și foaia de observație și în care s-au observat că ora decesului era modificată de câteva ori. Turele fugeau de ora decesului! La un moment dat, de tot râsul, doctorul Costache ne-a spus că a uitat că s-a modificat ora de vară în cea de iarnă și exact atunci și-au adus aminte”. 

- ”Impresia noastră era că nu era bine soția când am văzut-o după operație. Pe 7 februarie dimineața, la ora 7, eram într-un hotel lângă spital, ne-a sunat doctorul Costache și ne-a zis: ”Am avut ceva probleme cu doamna azi-noapte”. Când am ajuns, la 7 și un pic, la spital, soția mea era deja moartă. El nu ne-a spus că a murit”. 

- ”De atunci nu l-am mai văzut, nu am mai dat de el. În realitate, ora decesului a fost acoperită cu pixul și nu ține nici de teatrul de comedie, să spui că ai uitat să treci la ora de iarnă!”. 

- ”Medicul de la terapie, cardiologul, a menționat la Parchet că pacienta era moartă, iar aparatul care dădea impulsurile la inimă era defect! A recunoscut că a pus ora din ce îi spuseseră asistentele”. 

fara descriere

- ”La ora 3 noaptea, soția a sunat asistenta și i-a spus că nu se simte bine. N-a venit nimeni. Toți dormeau! La 5,47 au găsit-o moartă. Șeful de gardă nu era în spital, era acasă, dormea”. 

- ”Concluzionând, povestea trecută pe biletul de externare spune că pacienta a intrat în stop cardorespirator. Dar ei n-au cum să știe asta, din moment ce aparatul nu funcționa!?”

- ”Am făcut potecă la parchet, la Sibiu și la Alba Iulia, degeaba”.  

- ”Am făcut expertiză paralelă la clinici din București, Sibiu și Pitești, toți doctorii consultați ne-au dat dreptate, nu se face operație de genul acesta când orificiul valvular are dimenisunea respectivă. Trei sferturi din expertiză, pe dosarul nostru, e scrisă cu roșu!”

- ”Noul Dumnezeu al lumii este banul! Vreau să menționez că nu suntem singurele victime ale doctorului Costache! Și fac aici referire la pacienta omorâtă anul trecut din Piatra Neamț, se bănuiește că a murit în timpul operației, iar familia n-a fost lăsată s-o vadă decât de la ușă. Cea de la Iași, cea din Craiova, și din multe alte orașe ale țării, toți au făcut plângeri penale, nu li s-a luat nici o declarație până acum!”

fara descriere

- ”Operația a costat 10.000 de euro, fiecare zi de cazare în plus ne-a costat 300 de lei”. 

 - ”Victor Costache nu mi-a mai răspuns de atunci la telefon, răspunde când îl sun de pe alt număr, după care închide. Când ne-am întâlnit la Parchet, fugea de noi printre blocuri, printre mașini”.

- ”Doctorul Costache a îmbrăcat cimitirele României cu morți. Sunt o industrie! Ne-au terminat. Nu-l urăsc! Aș da mâna cu el și mâine, dar el trebuie să răspundă!”. 

- ”Soția a fost coroana mea regală. O soție face din soțul ei un rege, fără ea sunt nimic. N-au pic de rușine! Ce Dumnezeu are el când bagă atâția oameni în pământ pentru bani?”

Citește CONTINUAREA materialului și urmărește filmarea cutremurătoare cu părintele Tudorică pe știrilekanald.ro! 

 

 

 

Galerie foto  Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate