kanald.ro
Vedete
Interviu de excepție cu Virgil Asoltanei! Regizorul povestește care au fost cele mai grele momente trăite la filmări: "M-am temut să nu fac infarct" | EXCLUSIV
Regizorul Virgil Asoltanei a vorbit cu jurnaliștii WOWbiz.ro despre cel mai nou proiect al său, filmul "Leon". Avem toate secretele de pe platourile de filmare!
Regizorul Virgil Asoltanei și marele actor Giuseppe Cascella vin în România pentru lansarea filmului "Leon". Premiera va avea loc la Bistrița și ulterior la București. Românul stabilit la Roma a vorbit cu jurnaliștii WOWbiz.ro și ne-a povestit cum a descoperit pasiunea pentru film, dar și care au fost cele mai grele momente de pe platourile de filmare.
Nu sunt mulți cei care știu, însă regizorul și actorul Virgil Asoltanei s-a confruntat cu o serie de probleme de sănătate, reușind să învingă cancerul.
Virgil Asoltanei, regizor și actor în propriul film cu mafioți
Virgil Asoltanei este regizorul, producătorul și actor principal în producția italiano – română pe care urmează să o lanseze și la Bistrița.
"Publicul țării noastre dragi ar trebui să știe că este primul proiect internațional Italia- România, realizat pentru prima dată în istorie. Vorbim despre un film cu mafioți, de luptă, de sechestru din realitate, ce se întâmplă în viața de zi cu zi.
Eu sunt producătorul, regizorul și actorul principal al peliculei și pot să vă spun că rolul meu din acest film este un legionar care luptă să își salveze copila de sub sechestrul mafiei italiene.
Aceștia au cerut în schimb o sumă foarte mare de bani, deci sunt un adevărat luptător.
Virgil Asoltanei povestește care au fost cele mai grele scene din film
Aactor principal în filmul "Leon", Virgil Asoltanei a avut multe scene dificile. Regizorul ne-a dezvăluit că momentele de luptă cu mafioți nu au fost regizate și nici realizate de un cascador, el fiind cel care și-a jucat rolul de la cap la coadă.
"Toate scenele din film au fost grele pentru mine, tocmai pentru că sunt extrem de reale. Nu am făcut nimic inventat, scenele sunt reale, nu sunt regizate așa că m-am lovit foarte mult la filmări, m-am aruncat și am înotat în apa foarte rece. Când înotam era iarnă așa că au apărut rapid dureri de stomac și m-am speriat foarte tare.
Mi-a fost frică să nu fac un infarct, pentru că m-am aruncat în apa rece după ce am filmat scenele de luptă cu mafioții așa că eram extrem de transpirat și încins. M-am speriat inițial, dar am crezut în visul meu și mă rugam la Dumnezeu: Doamne, te rog frumos, nu mă lăsa acum! Ajută-mă să duc la capăt acest proiect pe care îl am în suflet de când eram mic copil", a povestit el.
Regizorul Virgil Asoltanei
Cum a început drumul în actorie pentru Virgil Asoltanei
Regizorul român și-a deschis sufletul și a povestit cum a început drumul său în fața camerelor. Vedeta din Italia a știut întotdeauna că are talent și după ce a jucat în alte două filme străine, a decis să își producă propriul film.
"De-a lungul carierei, am mai jucat în alte două filme, unul cu mafioți, unde am fost actor principal și am mai jucat într-un film american care s-a turnat aici în Italia. Am învățat foarte mult din scenele pe care le-am filmat pentru cele două filme și atunci am zis: De ce unii pot să ajungă în filme de la Hollywood și să aducă Oscaruri în țara lor și eu nu aș putea?
Așa că m-am gândit foarte bine, aveam niște bani strânși și am decis să îmi fac proiectul meu și să îmi fac eu filmul meu, ca regizor, producător și actor", a mai explicat el, pentru WOWbiz.ro.
Cancerul, o povară pentru actorul Virgil Asoltanei
Una dintre cele mai mari provocări și mai ales greutăți din cariera regizorului Virgil Asoltanei a fost boala. Acesta a fost diagnosticat cu cancer și operat de patru ori.
Virgil Asoltanei ne-a explicat că a reușit să scape de boală cu ajutorul medicilor și al lui Dumnezeu, însă pe viitor își dorește să ajute copiii bolnavi de cancer, fiind conștient de sprijinul de care aceștia au nevoie.
"Una dintre cele mai mari provocări a fost faptul că eu am diagnosticat cu cancer și am fost operat de patru ori. Mi-a ajutat bunul Dumnezeu și m-am vindecat de cancer așa că vreau să lupt să fac acest film, să ajungă pe marile ecrane, la Oscar unde vreau să și câștig, iar apoi îmi doresc să ajut copiii bolnavi de cancer tocmai pentru că eu știu ce înseamnă suferința și știu câtă nevoie de ajutor au aceștia. Să știți de la mine că acesta este visul meu și este cea mai mare provocare să ajung la Hollywood și să ajut copiii bolnavi de cancer", ne-a dezvăluit Virgil Asoltanei.
Regizorul Virgil Asoltanei și marele actor Giuseppe Cascella
Actorul Giuseppe Cascella vine în România alături de Virgil Asoltanei
Odată cu lansarea filmului de la Bistrița, în România va veni și marele actor Giuseppe Cascella. Virgil Asoltanei este cel care îl va aduce în țara noastră și spune că starul italian abia așteaptă să viziteze Bucureștiul.
"Giuseppe, ca și Ella sunt ca o familie. Giuseppe este ca un tată pentru mine! Este un om extraordinar, are o inimă mare, iubește foarte mult România.
Abia așteaptă să vină în țara noastră, să vadă românii, să cunoască frumusețile României, tocmai pentru că el totdeauna a iubit această țară și scrie chiar și în romanțele pe Facebook acest lucru. Să știți de la mine că vrea să vadă Bucureștiul(...) Este pentru prima dată când ajunge în România și abia așteaptă să vină cu mine", ne-a dezvăluit el, în exclusivitate.
Dacă aveți mai multe informații pe acest subiect, nu ezitați să ne contactați pe adresa de mail [email protected]!