
In articol:
Deea și Dinu Maxer și-au spus adio după 18 ani de relație, luând pe toată lumea prin surprindere. În tot acest timp, cei doi au oferit impresia că sunt cuplul perfect, însă imaginea pe care și-au creat-o în aproape două decenii s-a spulberat odată ce au anunțat că relația lor a ajuns la final.
În cadrul intervenției televizate a lui Dinu Maxer, artistul a vorbit despre cum au decis să gestioneze situația cu cei mici după divorț astfel încât să nu fie afectați în vreun fel. Au decis să aibă tutelă comună și ca Deea să locuiască la aceeași scară, același bloc, motiv pentru care și-a cumpărat un alt apartament la etajul 5, acolo unde în prezent locuiește cu fetița sa. Dinu Maxer locuiește la etajul 2 alături de băiețelul lor.
Deea Maxer și-a reunit copiii
Ziua de ieri, spre seară, a fost dedicată familiei și a copiilor, însă totul a avut loc la Deea Maxer acasă, care s-a bucurat de prezența fiicei și a fiului ei. Fosta soție a lui Dinu a imortalizat momentul în cere cei mici, întinși pe covor, se jucau și se bucurau de revedere, scriind și o un mesaj emoționant în dreptul imaginii postate.
Citeste si: A fost prins criminalul din Berceni. Bărbatul se află în Olanda- stirileprotv.ro
„Iubiții mei.”, a scris Deea Maxer în dreptul fotografiei.
Ceea ce a mai atras atenția fanilor a fost melodia pe care Deea Maxer a ales-o pentru a rula pe fundal, despre care și-au dat seama că nu a fost aleasă deloc întâmplător.
„Sunt recunoscătoare pentru furtună/M-a făcut să apreciez soarele/Sunt recunoscătoare pentru greșeli/M-au făcut să le apreciez pe cele potrivite/Sunt recunoscătoare pentru durere/Pentru tot ce m-a făcut să trăiesc/Sunt recunoscătoare pentru toate cicatricile mele.”, sunt versurile melodiei care rulează în fundal.