Iubitul lui Carmen Minune, prima reacţie după ce s-a aflat că este însărcinată. Uite ce a spus Bogdan Căplescu

Distribuie pe:

Autor: A.N.C.

 
Carmen Simionescu şi-a refăcut viaţa amoroasă după despărţirea de Bogdan Daragiu, iar acum se iubeşte cu un tânăr pe nume Bogdan Adrian Căplescu. Cei doi tocmai au aflat că urmează să devină părinţi pentru prima dată şi sunt extrem de fericiţi. 
 
De ziua ei, Bogdan i-a făcut o frumoasă declaraţii de dragoste lui Carmen, fiind prima reacţie a tânărului după ce a aflat că urmează să devină părinţi.
 
"La mulţi ani, femeia mea fantastică", este mesajul lui Bogdan Căplescu pentru Carmen.
 
Bogdan Adrian Căplescu ar lucra la Guvern. Carmen a mărturisit recent că vrea să ţină relaţia ei cu noul iubit departe de lumina reflectoarelor.
 
 
"Cu fiecare an, consider că eu prind curaj în a face schimbări în viaţa mea şi în munca mea. Sunt foarte bine, asta e cel mai important, am timp să reflect asupra carierei mele, la care ţin foarte mult şi pe care sunt focusată. Fiecare om care vine în viaţa noastră ne dă lecţii. Eu de la Bogdan am învăţat să fiu răbdătoare. 
 
Mi-a luat cam toată ziua să mă pregătesc pentru acest eveniment.
Iubitul meu nu a zis nimic când am ieşit din casă, nu m-a văzut, nu i-am arătat ţinuta. Viaţa personală o să rămână viaţa personală, prietenul meu o să rămână doar al meu”, declara Carmen Simionescu la un post TV.
 
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Ciprian Marica a dezvăluit numele celui de-al doilea copil. Fostul fotbalist a ales un nume foarte rar!

Sfârşit de telenovelă! S-a hotărât cine îi va decide soarta lui Liviu Dragnea

Ce s-a ales acum de fondatorul jocului Caritas. A fost unul dintre cei mai bogați români

Dana Budeanu dă de pământ cu președintele României

Rusia produce o undă de ȘOC la nivel mondial! Anunțul Moscovei înainte de investirea lui Biden

Nu mânca iaurt, brânză sau lapte dacă iei aceste medicamente! Se crează o substanță toxică în corp care poate face ravagii în organism

Noul sezon „Survivor România” sparge audiențele

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies