Iulia Albu ar putea ajunge după gratii? Mihai Albu a depus două plângeri penale împotriva fostei soții

Războiul dintre Mihai și Iulia Albu nu este pe cale să se sfârșească prea curând.

Distribuie pe:

Autor: Clara Ionescu


In articol:

Mihai și Iulia Albu au fost căsătoriți timp de 9 ani, iar în 2012, cei doi au hotărât să meargă pe drumuri separate.

Pe cei doi îi leagă fiica lor în vârstă de 11 ani, Mika, care a rămas în grija mamei. La șapte ani de la marea despărțire, cei doi nu par să ajungă la un numitor comun cu privire la creșterea fetiței lor. Celebrul designer de modă a depus două plângeri penale împotriva fostei sale soții pentru că încalcă hotărârea judecătoarească stabilită în instanță. Această încălcare poate fi pedepsită și cu închisoarea, potrivit Impact.ro.

Procesul de custodie al Mikaelei a avut loc în 2016, iar fetița a rămas în grija mamei, însă s-a stabilit și un program de vizite pentru tată. Mihai Albu susține că fosta lui soție nu respectă acest program și nu își poate vedea fiica.

„Mikaela are domiciliul la Iulia, iar eu o pot lua la mine în weekendurile unu și trei ale fiecărei luni, plus două săptămâni în vacanța de vară și una în cea de iarnă. Iulia nu respectă acest program și nu mă lasă să iau fata, îi încalcă dreptul de a petrece timp cu tatăl ei.

Abaterile au fost repetate și tocmai de aceea am și depus plângere penală în acest sens, chiar două, pe numele Iuliei. Din câte știu se poate alege cu amendă penală, iar în cazul în care abaterile se mai repetă, chiar închisoare de la 1 la 3 luni. Nu-mi doresc să se ajungă acolo, nici nu cred că se va ajunge, vreau doar să-mi văd fiica în puținul timp în care am dreptul legal să fac asta”,a declarat Mihai Albu, pentruImpact.ro.

iulia albu
Mihai Albu ar fi depus plângere penală pe numele fostei soții

Citeste si: Faimosul creator de modă Givenchy a murit la vârsta de 91 de ani - libertatea.ro

Citeste si: Ruxandra Garofeanu a murit. Este doliu în televiziunea din România - bzi.ro

Mihai Albu a sesizat Protecția Copilului! Designerul a depus plângeri penale împotriva fostei lui soții

Deoarece nu a ajuns la niciun consens cu fosta lui soție, Mihai Albu a sesizat Protecția Copilului, vara trecută. De atunci, designerul de modă este înspțit de doi inspectori și de Poliție atunci când merge să își ia fiica.

(Citeste si:Iulia Albu, fotografie de poveste cu tatăl ei. Mesajul emoționant postat de vedetă: ”Plimbările cu tatăl meu...”)

„Din vară, suntem monitorizați de Autoritatea Tutelară și de Protecția Copilului, la sesizarea mea. De fiecare data când merg să iau fata sunt însoțit de doi inspectori și de Poliție. Cu toate astea, ea a refuzat în continuare să respecte hotărârea Judecătorească așa că nu am avut încotro și am depus plângere penală împotriva ei.

Eu nu-mi doresc sub nicio formă să mă războiesc cu ea sau să-i fac rău. Tot ce vreau este să fie urmărit interesul superior al copilului și să-i fie respectat dreptul de a petrece timp cu tatăl ei. Iulia nu îmi încalcă mie drepturile, ci chiar pe cele ale fiicei noastre. E dreptul Mikaelei să aibă o relație cu tatăl ei și să petreacă timp cu el”,a mai spus Mihai Albu pentru sursa citată.

Iulia Albu, prima reacție după ce Mihai Albu ar fi depus plângeri penale pe numele ei

Iulia Albu a mărturisit că toate acuzațiile care i-au fost aduse din partea fostului soț sunt numai minciuni. Ea susține că a fost refuzată de multe ori atunci când i-a spus că își poate vizita fiica.

„Mihai vrea doar să mă discrediteze și nu știu de ce. Nu este adevărat că nu îl las să o vadă pe Mikaela, ba chiar l-am lăsat să stea cu ea 10 zile în loc de patru, așa cum scrie în Hotărârea Judecătorească”,a declarat Iulia Albu, pentru Playtech.

O sursă apropiată vedetei a dezvăluit că singurele momente în care Iulia Albu nu și-a lăsat fostul soț să vină și să își viziteze fiica a fost atunci când a fost agresiv verbal.

Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Iulia Albu, declarații emoționante după moartea actriței Draga Olteanu Matei: „Un asemenea talent nu moare niciodată”

Iulia Albu, despre operaţiile estetice: "Însă trebuie să vă fac o confesiune…”

Tu știi ce conține cabanosul de la magazin? Iată câți nitriți are!

Cele mai frumoase urari de la multi ani pentru cei dragi

Horoscop 23 ianuarie. O zodie dă de necaz sâmbătă: Ai probleme financiare şi personale

Oana Zăvoranu l-a făcut de râs pe celebrul Cove de la Pro Tv în întreaga țară! Ce făcea acesta în pat. Querida nu mai are limite

”Naționalizarea” platformelor și a rețelelor sociale. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies