
kanald.ro
Diverse
Izvorul Tămăduirii: Semnificaţie, tradiții și obiceiuri. Care sunt superstiţiile care se ţin la sărbătoarea închinată Maicii Domnului.
Izvorul Tămăduirii, semnificație, tradiții și obiceiuri. Superstiții care se respectă pe 21 aprilie, la sărbătoarea închinată Maicii Domnului.
Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare celebrată anual de către Biserica Ortodoxă în Săptămâna Luminată, în prima vineri de după Paști.
Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare închinată Maicii Domnului, iar în fiecare biserică se oficiază Sfânta Liturghie şi se face sfinţirea apei, care se mai numeşte şi agheasmă mică.
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii aminteşte de o minune. Tradiţia bisericească spune că un orb şi-a recăpătat vederea după ce și-a udat fața cu apa unui izvor situat într-o pădure din apropierea Constantinopolului. Biserica zidită pe locul unde se găsea acel izvor din porunca împăratului a primit numele de „Izvorul Tămăduirii” și multe minuni au continuat să se petreacă acolo de-a lungul timpului, potrivit orthodoxwiki.org.
Citește și: Izvorul Tămăduirii 2023: Mare sărbătoare cu cruce roșie în calendarul creştin ortodox
Citește și: Pe ce dată este Izvorul Tămăduirii 2023. Tradiții la sărbătoarea cu cruce roșie
Citește și: Pe ce dată pică Moșii de vară 2023? Sărbătoarea are loc înainte de Rusalii
„Preacurata, preanevinovata, preamilostiva, prealaudata, pururea Fecioară Născătoare de Dumnezeu Mărie, izvor al dumnezeieștii tămăduiri, grabnic ascultătoare și eliberatoare, apărătoare nebiruita a crestinilor, mijlocitoare statornică către făcătorul, nadejdea, acoperământul și ajutorul celor ce aleargă la ține, îți cer dumnezeiască ta înțelegere. Nimeni din cei ce au venit la ține nu a ieșit afară lepădat, curată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, ci, cerând harul, a primit darul cererilor celor de folos.
Și noi, păcătoșii și nevrednicii robii tăi, intrând cu nevrednicie în preacurata ta casă, în această sfântă mânăstire, alergăm către ține, scăparea noastră, aparatoarea noastră, nădejdea, acoperământul, ajutorul nostru, iar tu, că Maica noastră duhovnicească, preaiubitoare și preamilostiva asculți cererile noastre.
În aceste zile viclene, când, după cum profetul David zicea, cel cuvios pe pământ nu mai este și tot omul este mincinos, iar cei ce fac binele au pierit, căci până la unul cu toții s-au sfârșit; când a fugit dragostea celor mulți, pentru că s-a înmulțit faradelegea, credința s-a micșorat și după cuvântul de-Dumnezeu-propovaduitorului Pavel, gură lui Hristos, oamenii au devenit – unii mai mult, iar alții mai puțin – iubitori de șine, iubitori de argint, înșelători, trufași, hulitori, nemulțumitori, neștiutori, neînfrânați, neiubitori de bine, trădători, iubitori de plăcere, având doar chip de evlavie și nu și lucrare a acesteia; deci în această stare de plâns a oamenilor din această generatie vicleană și păcătoasă, a găsit prilej potrivit incepatorul întunericului, adâncul urâciunii, șarpele cel din vechime, stricatul, vicleanul și prearaul diavol că să-și arunce toate puterile lui, toate oștile lui, toți slujitorii lui văzuți și nevăzuți asupra Bisericii Ortodoxe, asupra preacuratei și nenuntitei mirese a lui Hristos, că fiarele cele sălbatice urlând și că lupii cei sălbatici apucând și sfâșiind și împrăștiind oile.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Iar cei rânduiți de Domnul pentru a se îngriji și a păzi oile, cu puține excepții, s-au făcut ajutători ai stăpânului întunericului, îngrijindu-se cum să predea turma lupilor celor eretici. Alții, văzându-i pe lupi apucand și sfâșiind oile, fiind năimiți, au fugit și au lăsat oile, iar corabia bisericii, din cauza vânturilor celor puternice și a valurilor celor furioase, a multelor razboaie văzute și nevăzute, dinăuntru sau dinafară, este în pericol să se scufunde.
Maică noastră duhovniceașcă, izvorule al tămăduirilor, noi cei mici, cei păcatosi, cei nevrednici robi ai tăi și fii ai tăi duhovnicești, mădularele cuvantatoare ale turmei lui Hristos, ale acestei alese a Lui Biserici Ortodoxe, că niște bolnavi și neputincioși, cu frică de a nu fi sfasiati de lupii cei turbați, că niște oameni cu puțînă credință, neputând să ne impotrivim mâniei valurilor sălbatice ale ereticilor, scăpăm cu pocăînță și cu lacrimi la ajutorul tău cel nebiruit și la acoperământul tău cel tare. Întinde, Stăpână, acoperământul tău cel tare și ocrotește-ne pe noi, fiii tăi, sub acoperământul aripilor milostivirii tale și al dragostei tale de maică și păzește-ne de incornoratii cei nevăzuți, care caută să ne sfâșie pe noi.
Păzește și mănăstirea ta și fiii tăi de toată erezia cea deșartă, de toată rătăcirea și de orice alt rău. Mijlocește către Fiul tău și Dumnezeul nostru pentru iertarea păcatelor noastre, pentru lumînarea sufletelor și a cugetelor noastre, pentru călăuzirea pe calea adevărului, pentru întărirea noastră în adevărata credință ortodoxă și pentru predaniile cele apostolice și patristice. Ține-ne pe noi in dragostea cea adevârâtă și curată către această și către aproapele nostru, întărește-ne pe noi in ține, spre mărturisirea și spre lupta virtuțîi și descoperă-ne nouă voia lui Dumnezeu cea preabună, cea desăvârșită.
Mijlocește către Fiul tău să-i lumineze pe arhierei, să se pocaiasca, să se spovedească, să fie apărătorii viteji ai canoanelor și predaniilor apostolice și patristice, și nu înșelători și calcatori ai acestora. Să-i lumineze pe mai-marii țării acesteia că să lase necuviința, certurile dintre ei și ambițiile politice, să se înțeleagă, să se împace cu mai-marii bisericii, căci unde sunt trufiile, ambițiile și luptele, acolo este toată stricăciunea. Să îi unească pe toți întru una sfânta, sobornicească și apostolească biserica, într-o singură credință, într-un botez, precum ne-au predanisit de-Dumnezeu-purtătorii Părinți la cele șapte sfinte sinoade ecumenice. Să ne ierte și să ne mântuiască pe noi toți după marea și bogată Să milă și să ne învrednicească de bună pocăînță, de sfârșit bun și de Împărăția cerurilor”. Amin.