Jador a dat totul din casă! A vorbit despre căsătorie pentru prima dată: „Eu pot fi un soț fidel”

Jador și-a deschis sufletul în fața fanilor săi și a vorbit despre căsătorie.

Autor: Maria Georgiana

In articol:

Jador se numără printre cei mai iubiți și apreciați artiști de la noi din țară, iar de când a intrat în lumina reflectoarelor, acesta a reușit să atragă de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas. Ei bine, cântărețul este înconjurat de multe doamne și domnișoare, însă niciuna dintre cele ce îi fac curte artistului nu a reușit să intre în sufletul acestuia.

Cu toate acestea, recent, Jador a vorbit despre căsătorie, mărturisind că nu crede că se va însura vreodată, mai ales că până acum nu a găsit persoana potrivită.

Citeste si: Jador i-a dat bani unui om al străzii. Când a văzut suma, bărbatul i-a reproșat imediat: „Alții se mulțumesc și cu o pâine. Să îți fie rușine!”

„Nu am găsit fata care să mă înțeleagă. Este greu să găsești o fată care să stea cu un băiat care este plăcut de multe fete, pentru că fetele știu să atragă atenția. Eu nu am cum să atrag atenția, decât prin cum sunt eu și alte lucruri. Dacă o femeie poate să înțeleagă cum sunt eu, să înțeleagă doleanțele mele și modul meu de a fi, poate să înțeleagă că eu pot fi un soț fidel, iubitor și că doar gura este de mine.

Nici eu nu cred că mă însor!”, a explicat cântărețul, pentru un post TV.

Citeste si: “Crucea este crăpată.” Ileana Ciuculete ar putea fi deshumată la 7 ani de la decesul ei. Motivul pentru care copiii ei vor acest lucru- kfetele.ro

Citeste si: Vestea cruntă despre VIOREL Lis! Din păcate, e adevărat. Oana Lis a confirmat- bzi.ro

„Momentan nu pot să fiu concentrat pe o fată”

În prezent, Jador nu este implicat într-o relație serioasă, explicând că nu are alături de el o persoană cu care să împărtășească bucuriile, dar și durerile. Cu toate acestea, artistul privește optimist spre viitor și se gândește că, la un moment dat, va apărea persoana potrivită și pentru el.

„Nu sunt într-o relație serioasă 100%, nu am un om cu care să-mi petrec zilele, zi de zi, un om căruia să-i împărtășesc din durerile mele, ceea ce este foarte important. La un moment dat o să vină și acea persoană”, a mai adăugat manelistul.

Citeste si: Dovada că familia lui Jador o place pe Andreea Bostănică. Sora artistului s-a dat de gol pe rețelele de socializare: "Cumnată"

În același timp, manelistul a mai spus că în prezent nu are timp să se focuseze asupra unei relații, căci este ocupat cu numeroasele proiecte în care este implicat.

„Nu! Sunt niște fete de 20 de ani care au o mentalitate cu mult dezvoltată față de cele de 35 de ani. Nu despre asta este vorba, nu despre vârstă și capacitățile noastre, ci este vorba despre acel ceva care lipsește. Eu momentan nu pot să fiu concentrat pe o fată, nu am timp, nu am timp nici să mă însor”, a mai spus Jador.

Jador a dat totul din casă! A vorbit despre căsătorie pentru prima dată: „Eu pot fi un soț fidel”

Jador

Distribuie pe:
Galerie foto 
Abonează-te pe

Citește și:

Musty și Alice se pregătesc să facă pasul cel mare? "M-a cerut înainte să fim împreună" Alice spune cum se înțelege cu copiii lui Musty | EXCLUSIV

Ștefania de la Casa Iubirii are un nou iubit! Cine este și cât de departe a ajuns relația lor: "L-am cunoscut cu puțin timp înainte să îl revăd pe Cristian" | EXCLUSIV

Irinel Columbeanu, mândru de succesul Irinucăi printre americani! Ce părere are despre meseria pe care și-a ales-o fiica lui: "E grea, dar frumoasă și bănoasă" | EXCLUSIV

7 zodii cu succes incredibil la bani începând de mâine

Doliu imens în România! S-a stins încă o stea. Toată lumea îl plânge

„Cele mai frumoase poze pe care mi le-a făcut vreodată.” Lia Bugnar, adevărul despre despărțirea de Anghel Damian

Alertă pentru toate mamele! Se SCHIMBĂ LEGEA!

Lovitură pentru Portugalia – Ronaldo amenință că pleacă de la Cupa Mondială – Doi jucători au părăsit deja Qatarul

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies