Joan Rivers a fost înmormântată; ceremonia funerară, marcată de glume, hohote de râs şi cântece

Numeroase vedete de cinema şi televiziune au participat, duminică, la New York, la înmormântarea legendarei actriţe americane Joan Rivers, de la care rudele şi membrii familiei şi-au luat la revedere în cadrul unei ceremonii funerare marcate de glume, hohote de râs şi multe cântece, informează AFP.

Distribuie pe:

Autor: V.P.

fara descriereActriţele Whoopi Goldberg şi Sarah Jessica Parker au stat alături de fiica lui Joan Rivers, Melissa, şi de nepotul ei, Cooper, în timpul serviciului religios, care a fost organizat la Templul Emanu-El, una dintre cele mai vechi sinagogi aparţinând cultului iudaic reformat din New York.

Actriţa de comedie Kathy Griffin, magnatul Donald Trump şi jurnalista de televiziune Barbara Walters au participat la rândul lor la această ceremonie, organizată după dorinţa vedetei decedate. De la funeralii nu a lipsit nici Kelly Osbourne, colega lui Joan Rivers din emisiunea "Fashion Police".

Participarea la ceremonia funererară s-a făcut pe bază de invitaţie, iar poliţia a controlat accesul în sinagogă, în timp ce ataşaţii de presă verificau identităţile participanţilor.

În faţa sinagogii s-au aflat o mulţime de paparazzi, jurnalişti şi cameramani care au acoperit în direct acest eveniment din punct de vedere mediatic. Câteva sute de persoane - 1.500, potrivit unui poliţist -, reunite în spatele unor bariere metalice, încercau să zărească vedetele venite la ceremonie, iar unele dintre ele s-au declarat frustrate de absenţa din zonă a ecranelor uriaşe.

Joan Rivers, decedată joi, la vârsta de 81 de ani, în urma unei intervenţii chirurgicale la nivelul coardelor vocale, a descris într-o carte din 2013 ("I Hate Everyone ... Starting With Me") felul în care îşi imagina propria înmormântare: "un eveniment uriaş, în spiritul showbiz, cu lumini, camere video şi multă acţiune" - o frază care s-a regăsit pe deplin în programul ceremoniei funerare de duminică.

"Vreau paparazzi şi vreau mulţi ataşaţi de presă care să facă scandal! Vreau ca înmormântarea mea să aibă loc în cel mai pur stil Hollywood!", scria Joan Rivers în acea carte.

Ceremonia a început cu un moment artistic susţinut de Corul bărbaţilor gay din New York şi a continuat cu o serie de cântece interepretate de actorul australian Hugh Jackman şi de una dintre vedetele de pe Broadway, actriţa şi cântăreaţa Audra McDonald.

Corul de cimpoieri al Poliţiei din New Yok a închis ceremonia, în aplauzele şi ovaţiile mulţimii prezente în faţa sinagogii. De altfel, o porţiune din celebra 5th Avenue din New York a fost închisă cu această ocazie, iar poliţiştii au organizat un culoar special pentru a permite accesul invitaţilor VIP la acest eveniment.

Actriţa Joan Rivers, care a suferit un stop cardiorespirator săptămâna trecută, a murit joi, la vârsta de 81 de ani, într-un spital din New York, potrivit unui anunţ făcut la momentul respectiv de fiica acesteia, Melissa Rivers.

Joi dimineaţă, fiica actriţei anunţa că Joan Rivers este "cazată confortabil" într-un salon privat al Mount Sinai Hospital din New York. Actriţa fusese conectată la aparatele de ventilaţie asistată, după ce a suferit un stop cardiorespirator în timpul unei intervenţii la nivelul coardelor vocale, la clinica Yorkville Endoscopy din New York, pe 28 august.

După stopul cardiorespirator suferit, Rivers a stat în comă indusă timp de mai multe zile. Medicii începuseră deja evaluarea stării creierului vedetei, pentru a vedea cât de afectat este de stopul cardiorespirator suferit.

Joan Rivers, una dintre prezentatoarele emisiunii TV "Fashion Police", de la televiziunea E!, a părut într-o stare de spirit foarte bună cu o seară înainte de acea intervenţie chirurgicală şi a făcut mai multe glume, inclusiv unele despre moarte, în timpul unui show de comedie organizat la Laurie Beechman Theatre.

"Am 81 de ani - şi aş putea muri în orice moment. Aş putea să mă prăbuşesc chiar aici şi voi veţi putea să spuneţi: «Am fost acolo!»", a glumit artista americană.

Joan Rivers este considerată un pionier privind accesul femeilor în lumea comediei. A devenit cunoscută în anii 1960, printre vedetele alături de care a lucrat pe scena cluburilor de comedie din New York aflându-se nume ca Bill Cosby, Richard Pryor, Woody Allen şi George Carlin, despre care Rivers a spus că nu s-a simţit niciodată ca şi cum ar fi fost parte a "clicii lor".

În 1983, aceasta a obţinut una dintre cele mai râvnite poziţii din industrie, după ce gazda emisiunii "The Tonight Show" Johnny Carson a numit-o invitat special permanent.

Stilul său direct şi autoironic a fost apreciat şi a atras mulţi fani, dar şi recunoaşterea meritelor de către industrie, iar în ultimii ani a devenit o acidă critică de modă, cu ţintă asupra vedetelor de la Hollywood.

"Marea bucurie a mamei mele era să-i facă pe oameni să râdă. Deşi este un lucru dificil acum (de făcut oamenii să râdă, n.r.), ştiu că dorinţa sa ultimă a fost să ne întoarcem la râsete cât mai curând", a mai spus Melissa Rivers după anunţul veştii despre moartea mamei sale.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate