Jucătorii echipei Universitatea Cluj vor participa la înmormânarea lui Mircea Neşu

Jucătorii, antrenorii şi oficialii clubului Universitatea Cluj vor participa, miercuri, la Oradea, la înmormântarea fostului arbitru Mircea Neşu, tatăl lui Mihai Neşu, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, preşedintele grupării ardelene, Vlad Munteanu.

Distribuie pe:

Autor: V.P.

fara descriere"Tatăl lui Mihai se afla de o săptămână la terapie intensivă la un spital din Oradea, iar medicii anunţaseră familia că se poate întâmpla orice. Înmormântarea va avea loc miercuri şi o să participăm şi noi împreună cu lotul echipei", a afirmat, pentru MEDIAFAX, Vlad Munteanu.

Mircea Neşu, tatăl fotbalistului Mihai Neşu, fost component al naţionalei României şi al echipelor Steaua şi FC Utrecht, a murit, luni dimineaţă, la un spital din Oradea, unde fusese internat în stare gravă după ce a luat o doză foarte mare de medicamente, afirmă surse medicale.

Potrivit acestora, Mircea Neşu, în vârstă de 74 de ani, a fost internat la Spitalul Judeţean din Oradea în 12 octombrie, în stare foarte gravă, după ce a înghiţit o cantitate mare de medicamente, pe fondul unei depresii severe, provocate atât de decesul soţiei sale, în această primăvară, cât şi de faptul că suferea de o boală incurabilă, iar fiul său este imobilizat în cărucior.

Transferat la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Municipal, luni dimineaţă la ora 5.00, medicii i-au declarat decesul, nemaiputând să îl salveze.

Fiind o moarte suspectă, cazul a fost anunţat şi Poliţiei.

"Luni, în jurul orei 11.00, Poliţia Bihor a fost anunţată telefonic de un reprezentant al Spitalului Municipal «Gavril Curteanu» despre faptul că un bărbat de 74 de ani a decedat în spital. Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită după necropsie", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, subcomisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Medic de profesie, Mircea Neşu a fost jucător de fotbal la Universitatea Cluj în timpul studenţiei, respectiv în anii '60, şi arbitru internaţional de fotbal.

În luna aprilie a acestui an, Monica Neşu, mama fotbalistului Mihai Neşu, a încetat din viaţă, apropiaţii afirmând că aceasta a fost extrem de afectată de accidentul care i-a lăsat fiul invalid.

În 10 mai 2011, Mihai Neşu, transferat în 2009 de la Steaua la echipa olandeză Utrecht, s-a accidentat grav la un antrenament al clubului olandez, ulterior fiind diagnosticat cu fractură de vertebră cervicală, iar de atunci existenţa sa depinde de un cărucior cu rotile. După mai multe tratamente în străinătate, Mihai Neşu s-a mutat în 2013 în locuinţa părinţilor săi din Oradea.

În prezent, fostul fotbalist a fost cooptat în staful echipei Universitatea Cluj, ocupând funcţia de analist video.



Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate