Klaus Iohannis, mesaj important pentru Ziua Naţională a României. Ce le transmite Preşedintele românilor

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj foarte important pentru toţi românii, cu privire la Ziua Naţională a ţării.

Autor: A.V.

Klaus Iohannis, Preşedintele României, a făcut un anunţ important cu privire la Ziua Naţională a ţării noastre. Preşedintele a mărturisit că de 1 Decembrie vom sărbători şi ne vom bucura de Centenar, de cei 100 de ani de la Marea Unire!

”Vom petrece şi vom sărbători ziua de 1 decembrie aşa cum se cuvine, cu o ceremonie adecvată aici, în capitala României, la Bucureşti, şi în cealaltă capitală, Capitala Unirii.

Aceste lucruri le vom organiza împreună, dar cred că aşa, în avanpremieră, este bine ca în acest loc, Sala Unirii, să se afle că pentru noi unirea nu doar despre trecut, este cert despre viitor, dar rolul nostru este şi în prezent şi aşa vom organiza împreună lucrurile", a spus Preşedintele, conform Antena 3.

De asemenea, Klaus Iohannis a fost invitat de Primarul Minicipiului Alba Iulia, Mircea Hava, la Alba Iulia: ”Îmi permit să vă invit pe toţi, pe dumneavoastră domnule preşedinte, la Alba Iulia, pe 1 decembrie. Sunt sigur că vom fi împreună, pentru că de la 1 decembrie se vor scrie cei încă minimum 100 de ani de istorie a României”.

Totodată, Preşedintele a semnat joi în ”Cartea Centenarului”: ”Am semnat în Cartea Centenarului, o iniţiativă foarte frumoasă, pentru care vă felicit! Am făcut acest lucru cu sentimentul că istoria, cu faptele şi documentele ei, este nu doar o carte scrisă de înaintaşi, ci

şi o cronică ce se completează continuu. Tocmai de aceea, fiecare generaţie trebuie să-şi înţeleagă şi să-şi asume responsabilitatea de a contribui, prin decizii şi acţiuni, la creşterea profilului şi prestigiului României. Îi chem pe toţi cei care îşi vor pune semnătura pe acest document, destinat generaţiilor viitoare, să o facă din perspectiva pe care sacrificiile şi faptele de acum 100 de ani ne-o impun şi cu responsabilitatea obligaţiilor pe care le avem astăzi, pentru viitorul României de mâine”.

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Prin câte este Brigitte Năstase dispusă să treacă de dragul frumuseţii: „A spus că anunţă poliţia”

Imaginea cu Jennifer Lopez care a devenit virală! ”Eşti ireală”

Detaliul ciudat în cazul morții lui DJ Lalla, găsită fără suflare pe plajă în Mamaia

Profesorii vor primi bani în plus! Când intră suma pe card şi la ce pot fi folosiți banii

Un matematician celebru spune că lumea riscă să fie anihilată din cauza a cinci oameni

„Ieri am avut un incident destul de neplăcut, dar nu sunt pregătită încă să vorbesc.” Ce i s-a întâmplat Ioanei Ginghină, la puțin timp după nuntă

Au apărut detalii cutremurătoare care ar juca un rol important în aflarea cauzei morții tinerei care a fost găsită pe plaja din Mamaia

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies