kanald.ro

Actualitate
La ce oră se aprind luminițele de Crăciun în București și Brașov în 2024. Cele două orașe dau startul sărbătorilor de iarnă pe 29 noiembrie!
În preajma sărbătorilor de iarnă, milioane de beculețe vor lumina marile orașe ale României.
Bucureștiul și Brașovul se pregătesc de aprinderea iluminatului festiv. Vezi în ce zi și la ce oră va avea loc aprinderea luminițelor de Crăciun.
La ce oră se aprind luminițele de Crăciun în București în 2024
În seara de debut, vineri, 29 noiembrie 2024, de la ora 18:00, din Piața Constituției se va aprinde iluminatul festiv în Capitală, peste 4 milioane de becuri de tip led cu un consum scăzut de energie vor împodobi artere importante ale orașului.
Corul de Copii Radio, condus de dirijorul Răzvan Rădos (asistat de pianista Magdalena Faur), unul din cele mai vechi coruri de radiodifuziune din lume și Ambasador Cultural al Uniunii Europene, va concerta la Târgul de Crăciun București. Copiii din cor vor apăsa butonul care aprinde luminile de sărbătoare ale orașului.
Caravana Coca-Cola, desfășurată în acest an sub conceptul „Școala de Moși Crăciun”, un simbol internațional al sărbătorilor, ajunge și în 2024 la Târgul de Crăciun București, în seara deschiderii, unde va putea fi admirată, înainte de a-și continua parada prin oraș.
Acest moment, care marchează startul oficial al Caravanei de Crăciun, va contribui la crearea unei atmosfere inedite, reunind 4 camioane emblematice alături de multe surprize, precum parada personajelor de poveste, condusă de însuși Moș Crăciun.
Prieten tradițional al evenimentului, Coca-Cola oferă, de asemenea, o experiență unică în seara de debut, concertul Nicole Cherry, de la ora 18:15, pe scena din Piața Constituției.
De asemenea, Loredana va susține un spectacol memorabil la Târgul de Crăciun București, pe 29 noiembrie, de la ora 20:00.
Sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 19:00, muzica va fi asigurată de Lidia Buble și de Ovidiu Lipan Ţăndărică cu Fanfara din Zece Prăjini şi Paula Crişan, care vor urca pe scena din Piața Constituției în aplauzele spectatorilor.
La ce oră se aprind luminițele de Crăciun în Brașov în 2024
Brașovul își va deschide porțile pentru iarnă, vineri, 29 noiembrie, când va avea loc aprinderea impresionantelor 1,3 milioane de luminițe decorative și deschiderea Târgului de Crăciun în Piața Sfatului.
Evenimentele vor începe la ora 18:00, iar seara va culmina cu un concert dedicat de celebrul artist român, Ștefan Bănică.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
29 noiembrie:
- 18:00: Aprinderea luminițelor de sărbători și spectacol de lasere.
- 18:15: Concert Ștefan Bănică.
30 noiembrie:
- 18:00: Concert Trupa COCO.
- 18:40: Concert Conexiuni.
- 19:20: Concert Grup ’74.
Surse: pmb.ro, brasovcity.ro