La Ierusalim a avut loc o explozie puternica! Din fericire, nu exista raniti

O rachetă cu rază lungă de acţiune, lansată din Gaza, a explodat marţi după-amiază la sud de Ierusalim, în regiunea blocului de colonii Gush Etzion, fără a provoca răniţi, a anunţat poliţia, citată de AFP.

Distribuie pe:

Autor: I.M.D.

fara descriereAnterior, o explozie puternică s-a auzit la Ierusalim după declanşarea unei sirene de alertă. În acelaşi moment, aripa armată a Hamas din Gaza a revendicat lansarea unei rachete cu rază lungă de acţiune M75 asupra "Ierusalimului ocupat".

"Nimic nu a aterizat în oraşul Ierusalim, examinăm împrejurimile", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliţiei israeliene, Micky Rosenfeld.

Locuitorii israelieni din Gush Etzion, situat la sud de Oraşul Sfânt, au confirmat că au auzit o "deflagraţie puternică".

Atacul a avut loc în momentul în care secretarul general al ONU Ban Ki-moon începea o vizită în Israel şi în teritoriile palestiniene, după ce a mers în Egipt pentru a încerca să impună o încetare a focului între Israel şi grupările armate palestiniene din Gaza.

O primă rachetă lansată de Hamas din Gaza a ajuns vineri în împrejurimile Ierusalimului, pentru prima dată în istoria conflictului israeliano-palestinian, marcând o nouă escaladare a confruntărilor dintre Israel şi grupările armate palestiniene.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate