Lacrimi în echipa Faimoșilor! Mihai Onicaș a fost eliminat de la Survivor! „Mă întorc acasă un om mai bun”

Mihai Onicaș de la Survivor a fost eliminat după ce echipa Faimoșilor a pierdut meciul pentru imunitate în fața Războinicilor.

Autor: M.B.

In articol:

Echipa Faimoșilor a pierdut meciul pentru imunitate. Războinicii au câțtigat jcul cu scorul de 10 la 8, iar adeversarii lor au primit cu dezamăgire vestea că unul dintre ei va pleca acasă.

Mihai Onicaș a fost votat spre eliminare de mai bine de jumătate din echipă.

După cum a recunoscut chiar el, în ultima perioadă nu a adus foarte multe puncte Faimoșilor.

„Patru voturi, Mihai, ești al doilea nominalizat al săptămânii. Tu sau Elena, unul dintre voi va părăsi competița. publicul a stabilit un clasament, iar, în acest caz, cel care este mai jos în acest clasament va părăsi competiția”, a anunțat Dan Cruceru la Survivor.

„Am susținut încă de la început noțiunea de echipă și de aceea consider că am ajuns până aici. Am încercat să distrugem bisericuțele. Cei care au crezut în noi, nu e vorba doar de Asiana, Ghiță… mă bucur că nucleu echipei m-a susținut în acest demers”, a spus Mihai Onicaș, înainte de afla rezultatul votului.

Citeste si: „Nu, te rog!”. Incident revoltător într-un parc din Ilfov! Doi minori au fost umiliți și agresați fizic de un adolescent. Întreaga scenă a fost filmată și postată pe Internet- kanald.ro

Citeste si: „Ăsta este adevărul!”. Reacția mamei fetiței de 12 ani, când s-a aflat că trupul din canapea este al fiicei sale- stirileprotv.ro

„Mă bucur enorm că am ajuns până aici, nu aș călca pe cadavre ca să merg mai departe. M-ar fi durut să fiu cu Emy la nominalizare. Plec mândră oricum ar fi, mi-a întărit valorile, principiile și mi-a dat o lecție de viață. Voi pleca fericită”, a spus Elena de la Faimoși înainte de a afla dacă rămâne sau părăsește competiția Survivor România.

„Următorul concurent care părăsește Survivor România 2020 este Mihai Onicaș!”, a anunțat prezentatorul Dan Cruceru.

Citeste si: ​Topul kilogramelor – Cezar Juratoni castigator; afla cate kilograme au slabit concurentii de la „Survivor Romania”

Citeste si: „Suntem devastați” Dana Roba a suferit o operație de nouă ore pe creier. Care este starea sa de sănătate?- kfetele.ro

Citeste si: Calendar ortodox 8 iunie 2023. Ce sărbătoare este joi?- stirilekanald.ro

Citeste si: Detalii șocante ies la iveală despre gestul de o cruzime ieșită din comun al lui Daniel Balaciu față de Dana Roba- radioimpuls.ro

Faimoșii, în lacrimi la eliminarea lui Mihai Onicaș de la Survivor România

Cel care a părăsit competiția Survivor a fost Mihai Onicaș. Asiana a izbucnit în lacrimi când a auzit verdictul.

„Este și un sacrificiu. Noi, sportivii de performanță, înțelegem. Când vine momentul să îți asumi ceva, trebuie să fii bărbat și să pleci cu capul sus. Am făcut-o în interesul grupului, am încercat să nu jignesc, să îi încurajez în felul meu. Sunt pus exact în situația în care au fost toți de până acum, să merg acasă sau să rămân alături de persoane pe care nu le cunoșteam decât de la televizor. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă venirea mea aici. Le mulțumesc părinților mei, iubitei mele, bunicii mele, oamenilor care au făcut posibilă prezența mea aici. Plec cu ccapul sus și împlinit din toate punctele de vedere, împlinit în adevăratul sens și în întreaga lui putere. E puțin spus împlinire, Survivor m-a trasnformat. Premiul cel mare l-am primit după două săptămâni, m-am regăsit pe mine. părinții m-au învățat să apreciez mai mult valorile morale și mai puțin cele materiale. Asta am încercat să iau din această experiență. Mă bucur enorm că am făcut parte din acest show și că mă întorc un om așa cum îmi doream și un om mai bun”, a spus Mihai Onicaș cu lacrimi în ochi.

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Declarații șocante ale mamei lui Iancu Sterp despre iubita lui, Denisa, mai mare cu opt ani decât el. ”Asta nu e bine”

Un Faimos de la Survivor pleacă acasă! „Îmi pare extrem de rău!”

„Ăsta este adevărul!”. Reacția mamei fetiței de 12 ani, când s-a aflat că trupul din canapea este al fiicei sale

Dinu Maxer, luat prin surprindere de rapiditatea cu care copiii săi l-au acceptat pe iubitul Deei Maxer în viața lor: „Pentru mine, a fost un șoc mare”

Calendar ortodox 8 iunie 2023. Ce sărbătoare este joi?

„Eu așa mi-am găsit metoda.” Emilia Ghinescu a reușit să slăbească vizibil. Câte kilograme a pierdut artista

În ce stare se află acum make-up artistul Dana Roba după ce a fost lovită cu ciocanul de către soțul ei: "Să spună o rugăciune, este suficient”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies